MĂNĂSTIREA BRÂNCOVENI
Hram: Adormirea Maicii Domnului
Izvorul Tămăduirii; Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil – bolniţă
Adresă: Comuna Brâncoveni, jud. Olt.
Tel: 0249/417244
Stareţă: M-hia. Eufrosina Stanciu
~~~+~~~
Acces/Localizare
Este situată la 20 km sud-vest de Slatina, la sud de Piatra Olt, în zona şoselei Slatina-Caracal, şi la 6 km de halta Pârşcoveni, de pe linia ferată Piatra Olt-Caracal.
Istoric
În 1494 când a fost refăcută de boierii Craioveşti mănăstirea fiinţa demult cu viaţă monahală. Cel mai vechi document de atestare păstrat este un act de danie din 1583, hrisovul din 1508 de care aminteşte N. Iorga în scrierile sale nemaifiind găsit.
În 1570 jupâniţa Calea, străbunica lui Matei Basarab, construieşte pe locul actualului paraclis o bisericuţă de lemn.
În urma vindecării sale cu apa Izvorului Tămăduirii care mai curge şi astăzi, Matei Basarab reface mănăstirea între anii 1634-1640. Monografia judeţului Romanaţi din 1923 notează: „De sub poala dealului ce se înalţă ca un parapet, izvorăşte în faţa mănăstirii o şuviţă de apă, ce aduce în fiecare an, în ziua Izvorului Tămăduirii, sute de pelerini din satele vecine.
Legenda spune că într-o zi de primăvară, Matei vodă a plecat prin pădurea de sub sat, însoţit de Dună Pietrarul, omul lui de încredere.
„Şi culegând flori şi umplându-se de tină pe mâini a mers de s-a spălat în apa izvorului. Şi ştergându-se cu batista pe dat a băgat de seamă că bubele ce avea de multă vreme pe mâini şi pe care doftorii cei mai de seamă, de surda se trudiseră să i le vindece, se vindecară ca prin minune. Degrabă scoase apoi Vodă şi meşii din picioare, căci şi pe picioare avea răni, şi udându-le în apa tămăduitoare, se curăţi de bube…”
Şi în trecut ca şi astăzi există mărturii că această apă, izvorând din mila Maicii Domnului, aduce alinare sau vindecare suferinţelor trupeşti şi sufleteşti ale celor ce vin aici cu credinţă.
După tămăduirea sa, ca o mulţumire adusă lui Dumnezeu, Matei Basarab împreună cu nepotul său Preda Brâncoveanu, bunicul Sf. Constantin Brâncoveanu, construieşte chiliile şi turnul clopotniţă, casele şi beciurile domneşti care mai dăinuie şi astăzi, zugrăveşte bisericile strămoşilor săi şi ridică ziduri de apărare, dându-i un aspect de fortăreaţă.
Preda Brâncoveanu a fost cel mai mare boier al vremii sale, posesor al unei imense averi şi mare ctitor de mănăstiri. Era cunoscut ca om evlavios şi milostiv cu cei ce aveau nevoie de ajutorul lui. Obişnuia să se trezească la vremea rugăciunilor de noapte şi citea adesea Psaltirea. Lua parte la slujbele de la Sfânta Mănăstire şi cânta la strană. Este ucis la Târgovişte în anul 1658 din ordinul lui Mihnea la III-lea.
După ce şi bunicul din partea mamei Sfântului Constantin Brâncoveanu este ucis datorită intrigilor boierului Stroe Leurdeanu, doamna Stanca şi fiii săi îşi găsesc liniştea la Brâncoveni, în timpul domniei lui Grigoraşcu Ghica. Tânărul Constantin îşi petrece anii adolescenţei sale într-o atmosferă de meditaţie duhovnicească şi este îndrumat în formarea sa erudită de unchii săi Constantin Cantacuzino stolnicul şi spătarul Mihai (care studiaseră la şcolile din Padova şi Veneţia), pe care îi vizitează la moşia lor din Filipeştii de Târg.
În 1674 moare la Constantinopol Barbu, fratele Sf. Constantin Brâncoveanu, şi este înmormântat la mănăstirea Brâncoveni. În 1688 doamna Stanca Brâncoveanu, născută Cantacuzino, mama domnitorului, reînhumează în pronaosul bisericii osemintele soţului său Papa (ucis în anul 1655 la Bucureşti în timpul răscoalei seimenilor nemulţumiţi de hotărârea lui Constantin vodă Cârnul de a le limita privilegiile) şi ale lui Preda Brâncoveanu.
După 44 de ani de văduvie curată, adoarme în Domnul, la 66 de ani, doamna Stanca şi este înmormântată lângă Papa şi Preda Brâncoveanu, sub o frumoasă lespede de piatră cu stema familiei Cantacuzinilor, vulturul bicefal. În amintirea celor dragi ai săi care odihnesc aici, Sf. Constantin Brâncoveanu hotăreşte restaurarea mănăstirii. Fiii săi mai mari, Constantin şi Ştefan vor pune piatra de temelie a bisericii mari, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Construcţia ei va dura numai 2 luni, de la 9 iunie la 15 august 1699 când va fi târnosită, deşi pictarea ei va mai dura câţiva ani, până în 1704. Uşa bisericii şi ancadramentul de uşă din marmură au fost sculptate în stil brâncovenesc de artistul italian Giorgio Levino Pessena care a murit câţiva ani mai târziu în timpul unei epidemii şi este înmormântat în cimitirul din satul Brâncoveni.
În anul 1700 este ridicat şi actualul paraclis, pe locul celui mai vechi, cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, care va fi bolniţa mănăstirii. Aici se vor face slujbele religioase pentru monahii bolnavi şi răniţii de război, care erau adăpostiţi în câteva chilii existente în acea vreme în jurul paraclisului. Pictura acestuia, o frescă în stil bizantin de o valoare inestimabilă ce se păstrează şi astăzi, a fost realizată de meşterii din Şcoala de la Hurezi, conduşi de artistul grec Constantinos. În anul 1702 domnitorul va vizita mănăstirea pentru a se bucura de frumuseţea ei.
În perioada brâncovenească sfântul lăcaş cunoaşte maxima lui înflorire, ridicându-se la statutul de lavră cu schiturile Robăneşti (Vlaşca), Slătioara – Hurezi (Ocnele Mari) , Mamu şi Târnăviţa.
După moartea mucenicească a domnitorului şi a fiilor săi, mănăstirea a fost supusă unor grele încercări, fiind în mai multe rânduri ocupată de trupe străine şi prădată în timpul războaielor austro-turce şi ruso-turce. În perioada 1721-1727 a fost tranformată în cazarmă austriacă. Doamna Marica Brâncoveanu a intervenit pe lângă împăratul habsburgic pentru eliberarea ei. Nicolae Iorga aminteşte de inscripţia din proscomidiarul bolniţei: „să se ştie când ne-a scos Pivoda (căpitanul Dettine von Pivoda) din chilii afară pe toţi călugării leat 7229 (1721)”. În acea perioadă se adaugă mănăstirii turnuri de pază în colţurile exterioare ale zidului de incintă, care se văd în fotografiile din secolul trecut
În 1774 războiul ruso-turc aduce instalarea pentru scurt timp a unui seraschier turc cu 50.000 de oameni. Mai târziu, în timpul războiului austro-turc început în 1787, mănăstirea este prădată în timp ce Nicolae şi Manolache Brâncoveanu, posesorii ei din acea vreme, erau exilaţi în insula Rhodos.
Avariată grav în urma cutremurului din 1837, biserica mare va fi parţial reclădită în anul 1842, sub stăreţia lui Teodosie din Trapezunt. Turla de deasupra pronaosului distrusă atunci nu va mai fi refăcută. Pictura va fi realizată de Nicolae Polcovnicu, Matei Cătulescu şi Vasile Mateescu.
Rămânând fără mijloace de trai după secularizarea averilor mănăstireşti din 1864, obştea se diminuează, ajungând în 1872 la 4 vieţuitori.
În 1876 adoarme în Domnul ultimul stareţ al mănăstirii de călugări, preotul Radu Şapcă din Celei, membru al guvernului provizoriu de la Izlaz din 1848. Este înmormântat iniţial în partea de nord a bisericii, iar mai târziu osemintele sunt mutate în pridvor unde i se ridică şi o cruce mare de piatră. Tot în pridvor, în partea opusă, sunt înhumaţi stareţul Teodosie şi preotul Gheorghe.
În anul 1885 istoricul Grigorie Tocilescu vizitează mănăstirea şi descoperă cu surprindere numeroase şi valoroase odoare, dintre care unele dăruite mănăstirii de Matei Basarab, doamna Elina şi Sf. Constantin Brâncoveanu. Odată cu ele va duce la Bucureşti şi 81 de cărţi liturgice în limba greacă şi 41 în limba română.
Viaţa de obşte, încheiată practic la sfârşitul secolului XIX (când sfântul locaş este transformat în ospiciu) va fi reluată abia în anul 1952, din păcate numai pentru câţiva ani. În această perioadă va fi adusă de către preotul duhovnic icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, astăzi îmbrăcată în argint. Preafericitul Patriarh Iustinian se va interesa îndeaproape de restaurarea mănăstirii, acordându-i un bogat sprijin material. În 1959 se va da nemilosul decret 410 prin care călugării sub 55 de ani şi maicile sub 50 de ani vor fi obligaţi să se întoarcă în viaţa laică. Un an mai târziu maicile sunt silite să părăsească mănăstirea, care este transformată în azil. Tot atunci izvorul tămăduirii este mutat din faţa bisericii într-o nouă amenajare, în afara incintei, care se păstrează până astăzi.
În anul 1975 Direcţia Monumentelor Istorice începe lucrările de refacere a caselor domneşti. Sfântul lăcaş se redeschide în anul 1985 ca mănăstire de maici, cu sprijinul P.S. Gherasim al Râmnicului, a P.S. Calinic, astăzi episcop al Argeşului, şi al doamnei Elena Bărbulescu. Se execută ample lucrări de restaurare a chiliilor, a turnului clopotniţă, a caselor domneşti şi a bisericii mari.
Alături de constructori, ca în majoritatea mănăstirilor redeschise sau nou înfiinţate, tinerele maici vor lucra din greu, dar cu multă râvnă, la refacerea clădirilor ruinate şi ridicarea altor corpuri noi de chilii. În fostele case domneşti se va amenaja Muzeul Mănăstirii sub îndrumarea dl. Prof. Traian Zorzoliu. Muzeul cuprinde colecţii de icoane pe lemn, cărţi vechi bisericeşti, veşminte preoţeşti, obiecte de cult. În lapidariumul aflat în fostele beciuri domneşti au fost aduse piese provenite de la biserici şi mănăstiri demolate în Bucureşti înainte de 1989 (coloane, pietre de mormânt, pisanii de la Mănăstirea Sf. Pantelimon, Văcăreşti şi biserica Sf. Spiridon vechi).
În atelierul de pictură al mănăstirii se realizează icoane pictate pe lemn, în stil bizantin. În cadrul acestui sfânt aşezământ mai funcţionează un atelier de croitorie, care execută veşminte preoţeşti (inclusiv brodate), reverende pentru preoţi şi călugări, sfinte acoperăminte, dvere pentru Sf. Altar împodobite cu icoane brodate cu mult talent şi răbdare. Câţiva ani a funcţionat în timpul iernii şi un atelier de covoare olteneşti şi persane, realizate din lână în culori naturale, care împodobesc astăzi biserica.
De primăvara până toamna maicile îşi desfăşoară activităţile îndeosebi la grădina de legume, la grajd, la bucătărie şi trapeză sau la pescuit, la prăşit, la cosit, la fân sau se ocupă cu apicultura. Timpul liber este dedicat rugăciunii şi citirii cărţilor sfinte.
Biblioteca sfântului locaş numără peste 5000 de volume (cărţi de teologie şi dogmatică, vieţi de sfinţi, scrieri ale Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti, cărţi de istorie şi arheologie, literatură religioasă, albume cu mănăstiri, pliante).
Astăzi mănăstirea are peste 70 de maici şi surori, stareţă fiind monahia Eufrosina Stanciu iar preot duhovnic Protos. Nichita Paşcan. Viaţa monahală şi-a reluat cursul firesc, aducând în fiecare zi şi noapte dăruite de Dumnezeu slavă Lui pentru nemăsurata Sa milostivire, prin slujbele celor 7 Laude şi a Sfintei Liturghii. Rânduiala mănăstirii cuprinde trei slujbe zilnic : miezonoptica, utrenia şi ceasul întâi la miezul nopţii, acatistul zilei, ceasurile al treilea, al şaselea şi Sf. Liturghie dimineaţa, şi vecernia cu pavecerniţa după amiaza (sau seara). Corul sfintei mănăstiri este pregătit cu multă dăruire de către părintele duhovnic, un bun cunoscător al muzicii bisericeşti.
În Sfântul altar se găsesc părticele din moaştele Sf. Apostol Andrei, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Serafim de Sarov, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Dimitrie Izvorâtorul de mir, Sf. Iona de la Kiev, Sf. Sfinţit Mucenic Harambie, Sf. Ierarh Spiridon, Sf. Ierarh Nectarie din Egina, Sf. Mucenic Pantelimon, Sf. Cuvios Andronic de la Kiev, Sfinţii Mucenici de la Mănăstirea Sf. Sava, Sf. Mare Mucenic Mina, Sf. Paisie Velicikovski, Sf. Muceniţă Chiriachi, Sf. Teofil cel Nebun pentru Hristos, Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Sf. Cuvios Antonie de la Iezeru, Sfântul cuvios necunoscut, Sfântul Mucenic necunoscut, Sfinţii Mucenici de la Mănăstirea Sf. Teodosie, cei 14.000 de prunci ucişi de Irod.
Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sf. Martiri Brâncoveni, ale tuturor cuvioşilor, drepţilor şi mucenicilor ştiuţi şi neştiuţi ai neamului nostru şi pentru ale tuturor sfinţilor, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi!
ICOANA FĂCĂTOARE DE MINUNI A MAICII DOMNULUI
Icoana Maicii Domnului Povăţuitoarea, îmbrăcată în argint, din Biserica mare a Sfintei Mănăstiri Brâncoveni, este făcătoare de minuni şi este copie a altei icoane făcătoare de minuni de la Sfânta Mănăstire Dălhăuţi, care datează din perioada iconoclasmului şi care a fost zugrăvită după o icoană pictată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca.
Icoana de la Sfânta Mănăstire Dălhăuţi a fost adusă în secolul al XV-lea de la Ierusalim de monahul Anufie din Moldova. În drumul său spre ţară, ajungând în apropierea Constantinopolului, a fost jefuit de turci, iar icoana a fost tăiată cu toporul şi aruncată într-un grajd. Când a fost lovită, din icoană a ţâşnit sânge, iar în noaptea aceea toţi caii care se aflau în grajd s-au muşcat şi s-au lovit cu picioarele până au murit. Dându-şi seama că este vorba de o minune legată de sfânta icoană, monahul a încercat să îi convingă pe turci să i-o redea, însă aceştia au hotărât să îl omoare.
Cel care trebuia să-l ucidă, un român robit, i-a cruţat viaţa, sfătuindu-l să părăsească Constantinopolul. Întors în ţară, aflat în rugăciune pe malul Mării Negre, vede venind pe apă, în picioare şi îmbrăcată în lumină, chiar sfânta icoană pe care o părăsise de nevoie în Constantinopol şi pe care puterea lui Dumnezeu o aducea de la sute de kilometri depărtare. Se roagă Maicii Domnului să îi îngăduie să o ia şi o duce cu mare bucurie la Sfânta Mănăstire Dălhăuţi, unde face de atunci şi până astăzi nenumărate minuni.
Sfânta Mănăstire Brâncoveni s-a redeschis, ca mănăstire de maici, în anul 1952. Preotul duhovnic care a fost chemat să slujească aici, fiind mai înainte slujitor la Sfânta Mănăstire Dălhăuţi, şi-a dorit foarte mult o copie a acestei sfinte icoane, pe care a adus-o la Sfânta Mănăstire Brâncoveni. Ea aduce tămăduire, uşurare şi ajutor tuturor celor care se roagă cu credinţă şi cu inimă curată Maicii Domnului, căutând cele de folos mântuirii sufletelor lor.
Există mai multe relatări ale celor care au venit aici nădăjduind şi primind ajutorul Maicii Domnului pentru durerile lor sufleteşti, şi chiar trupeşti.
O femeie din Caracal, care avea un copil foarte bolnav, avea să afle de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Brâncoveni de la una din cunoştinţele sale. Fiul său, în vârstă de numai câţiva anişori, nu mai putea mânca aproape nimic, devenind alergic la aproape toate alimentele. Mult timp cheltuise la medici, pentru ca într-un final să i se spună că nu există vindecare pentru boala lui care se agrava treptat, ameninţându-i viaţa. Unul dintre doctori a sfătuit-o să meargă să se roage la mănăstiri. Aşa a ajuns la Sfânta Mănăstire Brâncoveni, unde a îngenunchiat cu lacrimi şi cu credinţă la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care în acele momente o atrăgea cu putere, ca un magnet. Cu greu a reuşit să se desprindă şi să ajungă acasă. Acolo o aştepta o bucurie: copilul său începuse să mănânce şi se simţea deja mai bine. După puţin timp a vizitat mănăstirea împreună cu fiul său care era încă foarte slab, dar se tămăduise.
O altă femeie, din Craiova, a venit să se roage pentru fiica sa care era căsătorită, dar nu avea copii. Ca o ultimă încercare i se prescrisese un tratament foarte scump, pe care nu l-a mai luat, deoarece în scurt timp a rămas însărcinată.
Un bărbat de aproape 40 de ani, din Slatina, avea să afle uşurare de boala sa care îl necăjea din tinereţe, după o priveghere la sfânta mănăstire şi după ce s-a închinat la sfintele moaşte şi la icoana făcătoare de minuni. Drept mulţumire adusă lui Dumnezeu, a mers şi a lucrat aproape o săptămână ajutând Sfânta Mănăstire Clocociov, apoi a continuat să vină regulat la Sfânta Mănăstire Brâncoveni, uneori rămânând mai multe zile pentru sfintele slujbe şi pentru spovedanie, fiind bucuros să îşi folosească puterile recâştigate ajutând oriunde este nevoie.
~~~+~~~
Date tehnice/Biserica
Biserica mare, reconstruită la 1700 în stil brâncovenesc, este în formă de cruce, compartimentată în altar, naos, pronaos. Naosul este delimitat de pronaos prin doi stâlpi groşi, fixaţi în ziduri pe o parte şi alta, ceea ce face să fie un mare spaţiu în biserică. Pridvorul este deschis, susţinut de opt coloane din piatră, dispuse în centru. Catapeteasma este originală, din lemn, cu o sculptură bogat ornamentată, aurită. Are o turlă pe naos (cea care a fost pe pronaos s-a dărâmat la cutremurul din 1838). Uşile sunt masive, din lemn de stejar sculptat, cu o compoziţie compartimentată, cu un modelaj bogat ce le dă o notă de rafinament. Au fost sculptate de meşterul italian Giorgio Pesena Levin. Ancadramentele de la uşi şi ferestre alcătuiesc o adevărată dantelărie în piatră, în care se regăsesc frunze şi flori, ghirlande armonios echilibrate. Pisania are un registru ornamental sublim, cu motive vegetale.
Pereţii exteriori sunt văruiţi în alb. Au un brâu median, iar în partea superioară aproape de streaşină, trei rânduri de cărămizi aşezate pe muchie (dinţi de ferăstrău) încastrate în zid. În pronaos sunt înmormântaţi Papa Brâncoveanu, tatăl lui Constantin Brâncoveanu, mama şi bunicul lui. Jupâniţa Calea, bunica lui Matei Basarab şi, totodată, prim ctitor, este înmormântată în pridvor, pe partea dreaptă.
Bolniţa (bisericuţa) a fost construită în 1702 după modelul bisericuţei de lemn ridicată de jupâniţa Calea. Este construită în plan triconic. Pictura în frescă din bolniţă este de o deosebită valoare artistică şi documentară. Din păcate, autorii nu sunt cunoscuţi.
Pictura
Pictura bisericii datează din 1837, lucrată de autori necunoscuţi.
Alte informatii
Clădirile pentru chilii şi stăreţie formează un patrulater în jurul bisericii. În incintă este cu iarbă şi flori, iar partea fără vegetaţie este pavată.
Viaţa monahală a fost susţinută de călugări până în 1867, aceştia părăsind-o după moartea preotului Radu Şapcă, la puţini ani după secularizarea averilor mănăstireşti. În 1940, au venit câteva maici care, ca urmare a Decretului 410/1959 al lui Gheorghiu-Dej, au trebuit să părăsească locul. Din 1960 până în 1985 a fost cămin de bătrâni. În 1985, au venit câteva maici care, în anii ce-au urmat, au avut mult de lucru cu renovarea mănăstirii. Până la revoluţia din 1989, mănăstirea ajunsese la patruzeci de maici, ca în toamna lui 1994 să aibă şaizeci. Acum, în mănăstire există un atelier de pictură pe lemn a icoanelor. Are şi un muzeu în care sunt păstrate coloanele de la mănăstirea Văcăreşti. Una dintre aceste coloane este sculptată în stilul Cantacuzinilor, cu solzi de peşte suprapuşi. În muzeu sunt mai multe icoane din secolul al XVIII-lea. De asemenea, se păstrează pietrele funerare ale lui Ghica Vodă, aduse de la biserica Sf. Pantelimon, şi alte două ale lui Barbu Văcărescu şi ale postelnicului Dumitraşcu, aduse de la biserica Sfântul Spiridon.
~~~+~~~
Fotografii
1. Turnul clopotniţă la sfârşitul sec. XIX | 2. Fotografie din anul 1985 | 3. M-rea. în anul 1985 | 4 . M-rea în anul 1985
1. Imagine generală (anul 2005) | 2. Imagine dinspre Nord | 3. Turnul clopotniţă | 4. Biserica mare şi clopotniţa
1 Paraclisul, ctitorie a Sf. Brâncoveni (1702) | 2. Văzut dinspre mânăstire | 3. Peisaj de iarna | 4. Paraclisul cu izvor
1. Corpul de chilii | 2. Curtea interioară | 3. Muzeul | 4. Imagine din foişorul muzeului
1. Fresca din biserica mare | 2. Catapeteasma | 3. Racla cu sfinte moaşte | 4. Fresca din Sf. Altar
1. Tablou votiv din biserica mare | 2. Sf. Constantin Brâncoveanu şi bunicul său, Preda Brâncoveanu |
3. Matei Basarab şi Doamna Marica Brâncoveanu | 4. Deisis, frescă din Paraclis
1. Martiriul Sfinţilor Brâncoveni, fresca în muzeu | 2. Ancadramentul uşilor bisericii, detaliu |
3. Beciurile domneşti | 4. Coloana de la Mânăstirea Văcăreşti, demolată
1. Duhovnicul | 2. Cântând la Liturghie | 3. Ora de muzică | 4. Ascultare de obşte
1. La stupi | 2. Biblioteca | 3. Atelierul de pictură | 4. Atelierul de croitorie şi broderie
1. Lucrând în atelier | 2. Trapeza | 3. La izvorul Tămăduirii | 4. PS Sebastian slujind
1. Prescuri | 2. Sf. Constantin Brâncoveanu, icoană pe sticlă | 3. Căsuţă | 4. Mânăstirea, vedere generală
~~~+~~~
English Version
SHORT HISTORY OF BRANCOVENI MONASTERY
The Brancoveni Monastery was built before the 15th century by unknown founders. It was remade in 1494th by the Craiovesti boyars. The oldest document certifying this holy establishment is a deed of donation drawn up in 1583 by Lady Calea, the great grandmother of the ruler Matei Basarab. Nicolae Iorga, the greatest historian of our country, reminded in his works of a paper from 1508, which is lost now.
In 1570 Lady Calea, built an wooden church on the spot of the present chapel.
After the ruler Matei Basarab had recovered using the water from the Healing Spring (which it is still running), he built the bell tower (a defensive tower), the royal cellars and houses and the defensive walls in front of the great church. He remade the monastery between 1634-1640. He also repainted the churches built by his predecessors, the Craiovesti Boyards. Since that time till now the Healing Spring has been cured many people who prayed with faith to the Mother of God, the Theotokos.
The ruler Constantin Brancoveanu rebuilt the great church in 1699 and the chapel in 1700 on the spot of the ancient churches (which he had demolished). The feast day of the great church has been the Dormition of Theotokos. The doors are from oak wood and the doorframe is from marble and it has vegetal adornments. They were carved in Brancovenian style by an Italian master, Giorgio Levino Pessena.
In the pronaos of the great church are buried Stanca Brancoveanu, Constantin’s Brancoveanu mother, his father Papa who was killed in a revolt, his grandfather Preda, who was killed too, in 1658 at Targoviste, and his brothers. In the porch are buried the abbot Teodosie Trapesintios, the priest Gheorghe and the priest Radu Sapca, who participated at the 1848 revolution. He was the last abbot of the Brancoveni Monastery. He died in 1876 when he was 86.
The church was renovated and repainted in 1842 by the abbot Teodosie, after the earthquake from 1837, which demolished the tower of the pronaos and a part of the upper floor of the bell Tower. The painting was remade by Nicolae Polcovnicu, Matei Catulescu, Vasile Mateescu. This earthquake damaged the royal rooms and the cells.
The small church it is an infirmary church, named “Bolnitza”, and was used for sick monks and men who were wounded during the wars. The painting is very valuable; it was realized during 1700-1702, and it is an expressive fresco in Byzantine style. It was painted by the masters of Hurezi
School, directed by Constantinos, a Greek artist. The original iconostasis of the small church has not been preserved.
The royal rooms were made during 1634-1640 by the voivode Matei Basarab. Today they shelter the Monastery’s Museum.
After Constantin Brancoveanu with his 4 sons were beheaded at Constantinopol for not converting to Muslim religion, the monastery was occupied by Austrian troops and later by Ottoman troops and the monks were driven away. Lady Marica, the widow of Saint Constantin Brancoveanu, obtained from the Austrian Emperor the liberation of the monastery, which had been turned into Austrian barrack for 6 years.
After the secularization from 1864 of the monastic estates this community remained without livelihoods and since 1880 there were no monks, but in church the Divine Liturgy was officiated by priests every Sunday and feast day. A psychiatric asylum was organized in the monastery’s cells.
The monastic life was resumed in 1952. The priest of the new nunnery brought the icon of the Mother of God which is a copy of the wonderworking icon from Dalhauti Monastery (in Vrancea County) , a copy of Luca’s Evanghelist icon too.
As a result of 410th decree of 1959, that forced all the monks and nuns younger than 50 years to return in the civil life, the nuns were driven away by the communist ruling and again an asylum dwelled in the monastery.
The Brancoveni Convent was reestablished in 1985. The cells were renewed and the picture of the great church was restored between 1993 -1998. In the church are parts of the holy relics of: St. Apostle Andrew, St. Hierarch Nicholas, St. Hierarch Haralampos, St. Hierarh Spiridon, St. Hierarh Nectarie from Eghina, St. Martyr Panteleimon, St. Andronic, St. Iona from Kiev, St. Martyr Mina, St. John Jacob from Hozeva, St. Seraphim from Sarov, St. Paisie from Neamţu Monastery, St. John Hrisostom, the 14.000th infants who were killed by Herod, St. Martyr Kiriaki, St. Teophil the lunatic for Christ, St. Anthony from Iezeru, St. Martyrs from St. Sava and St. Teodosie Monasteries.
The Divine Liturgy is served in the Brancoveni Monastery almost every day.
THE WONDERWORKING ICON OF THEOTOKOS
The silver bound Icon of Theotokos from the great church is wonderworking. It is a copy of the wonderworking Icon of Dalhauti Monastery. The latter is a copy of another icon too, which was painted by the Apostle and Evangelist Luca himself.
The icon of Dalhauti Monastery was brought from Jerusalem in the XVth century by a Moldavian elder. On his way back to the country, while he was passing through Constantinopol, recently conquered by Turks, he was caught by them and imprisoned, and the icon was cut with a hatchet and was thrown into a stable.
When it was cut, the icon bled and in that night the horses from the stable killed each other. The elder tried to persuade the Turks to give him back the icon. But the Turks beat him and decided to kill him. A Romanian, who was forced to become a Turk and who had to kill the elder, spared his life and released him.
Turned back in the country the elder heard that all his family was murdered by Turks. Praying on the shore of the Black Sea, the elder saw the icon, which was surrounded by light and was coming above the sea. It was the same icon, which he was forced to leave in Constantinopol. The place, were it had been cut by hatchet, closed like a healed wound. The elder took the icon and brought it to Dalhauti Monastery, where it has been making many miracles.
In 1952 the Brancoveni Monastery was reestablished as a nunnery and the priest who had to serve here was called from Dalhauti Monastery. He wanted very much a copy of the wonderworking icon and brought it to Brancoveni convent. The icon have been proving during the years to be a wonderworking icon, too. It have been helped all people who pray with faith and pure heart to the Mother of God.
~~~+~~~
Francaise
Court exposé historique du Monastère Brâncoveni
En 1494 le monastère a été reconstruit par les boyards Craioveşti mais il était populé par les moines beaucoup plus avant sa reconstruction. Un acte de donation de 1583 est le plus ancien document existant à présent, car le document de 1508 dont Nicolae Iorga parle dans ses écrits n’a pas été trouvé.
En 1570 la maîtresse Calea, l’arrière grand-mère de Matei Basarab, construit une petite église en bois sur la place de la chapelle d’aujourd’hui.
Matei Basarab refait le monastère entre 1634 – 1640 comme effet de sa guérison avec l’eau de la Source Guérisseuse qui coule encore à présent. De pair avec Preda Brâncoveanu, le grand-père de Saint Constantin Brâncoveanu, ils construisent les cellules et la tour du clocher, les maisons et les caves princières qui existent à présent, les églises de ses ancêtres sont peintes et ils bâtissent des murs de défense, en lui conférant un aspect de forteresse.
En 1674 le frère de Constantin Brâncoveanu, Barbu, meurt à Constantinople et il est enseveli au monastère Brâncoveni. En 1688 la madame Stanca Brâncoveanu naît Cantacuzino, la mère de voïvode, rein hume dans le pronaos de l’église les ossements de Papa et de Preda Brâncoveanu qu’elle apporte de Bucureşti, respectivement de Târgovişte.
Après 44 ans de veuvage en pureté, la madame Stanca meurt à l’ âge de 66 ans et elle est ensevelie près de son mari Papa et de son beau-père, Preda Brâncoveanu, dessous d’ une belle dalle en pierre portant l’ emblème de la famille Cantacuzino, l’ aigle bicéphale.
A la mémoire de ses chèrs parents qui dorment leur dernier someil ici, Saint Constantin Brâncoveanu décide de restaurer le monastère. Ses fils plus âgés, Constantin et Ştefan poseront la pierre de fondation de l’église portant le patron de « L’enterrement de la Vierge », reconstruite entièrement sur la place de l’autre. Une année plus tard il construira la chapelle d’aujourd’hui qui sera destinée pour les malades du monastère. Sa peinture, une fresque en style byzantin qu’on conserve jusqu’ à présent, e été réalisée par les maîtres de L’ École de Hurezi, conduits
par l’artiste grec Constantinos. Dans le pronaos il y a le tableau votif avec les fondateurs, peint quand Saint Constantin Brâncoveanu vivait encore.
Après la mort de martyr du voïvode, le monastère a été soumis à des moments très difficiles étant plusieurs fois occupé par des troupes étrangères et dépouillé pendant les guerres Autriche – Turcs et Russe – Turcs.
Gravement détériorée après le séisme de 1837, l’église sera refaite en 1842, sous le prieur Teodosie de Trapezunt. La peinture sera réalisée par Nicolae Polcovnicu, Matei Cătulescu et VM.
N’ayant pas moyens de vivre après la sécularisation de la fortune de abbatiale de 1864, le nombre de moines se diminue devenant en 1874 de 4.
En 1876 meurt le dernier prieur du monastère, le prêtre Radu Şapcă de Celei, membre du gouvernement provisoire de Izlaz en 1848. La vie en collectivité, finie pratiquement à la fin de XIX-ème siècle sera reprise en 1950, mai seulement pour quelques années. Pendant cette période le prêtre confesseur apportera l’icône de la Vierge qui fait des miracles, aujourd’hui elle est recouverte d’argent. Le décret de 1959 obligera les moines sous 55 ans et les nonnes sous 50 ans de se retourner à la vie laïque.
Transformé en asile pour les vieux et ensuite abandonné, le monastère a été ouvert de nouveau en 1985 mais cette fois ci pour les nonnes. On a restauré les cellules, le clocher, les maisons princières et l’église grande. La vie monacale a repris son cours normal.
~~~+~~~
Harta:
Sursa: Manastirea Brancoveni & MonasteryMap v1 by E-mistic
