MĂNĂSTIREA CĂLUIU

Hram: Sfântul Ierarh Nicolae

Adresă: Comuna Oboga, jud. Olt.

Tel: 0249/456.186

~~~+~~~

Acces/Localizare

Este situată la 12 km N de oraşul Balş. Din gara Balş circulă mai multe autobuze de transport public pe şoseaua asfaltată Balş-Bălceşti şi numai după 9 km ajung în centrul satului Călui. Drumul este frumos, însoţit tot timpul pe partea stângă de râul Olteţ. Din mijlocul satului, pe un drum la stânga, se ajunge, după circa 3 km la mănăstire, situată la marginea satului, pe partea stângă. În faţa intrării, se întind dealuri plantate cu pomi, iar la răsărit, peste drum, sunt dealuri acoperite cu o pădure în creştere.

Istoric

Prima atestare documentară a mânăstirii face referire la lucrările de zidire începute în anul 1515, în timpul domniei Voievodului Neagoe Basarab (1512-1521), ctitori fiind Vlad Banul (bunicul celor trei fraţi Buzeşti), Dumitru Pîrcălabul şi Balica Spătarul. Lucrările de zidire au fost reluate către sfârşitul secolului al XVI-lea de către fraţii Buzeşti − Radu Clucerul, Preda Banul şi Stroe Stolnicul −, finalizându-se la 8 iunie 1588, după cum reiese din pisania dăltuită în piatră[1].

În pisania din naos, restaurată la 1834, se precizează că până în anul 1594 au fost construite „şi zidurile curţii, casele şi o clopotniţă” – alta decât cea care se păstrează astăzi – în care se aflau clopotele dăruite de Radu Buzescu la 1588. Ulterior, bisericii i s-a adăugat un pridvor cu arcade laterale în jurul anului 1610, dărâmat însă în 1859, din cauza degradărilor suferite.

De-a lungul veacurilor, Mânăstirea Căluiu a fost folosită ca necropolă a familiei Buzeştilor. Aici au fost înmormântaţi:

–          Preda Buzescu – mare Ban al Craiovei, în decembrie 1608, în colţul de N-V al pronaosului;

–          Stanca-jupâniţa, soţia sa, în februarie 1590, în partea de S-V a pronaosului;

–          Radu Buzescu – mare Clucer, în ianuarie 1610, tot în partea de S-V a pronaosului.

Alte patru pietre de mormânt aşezate în secolele XVII-XVIII în pridvorul bisericii se află în prezent în pavajul curţii, la intrare în sfântul lăcaş.

În cadrul aşezământului monastic de la Căluiu[2] s-a desfăşurat şi o interesantă activitate culturală, pisarii şi grămăticii ridicaţi din rândul obştii monahale copiind aici unele cărţi de slujbă şi alcătuind condici ce cuprind transcrieri după actele numeroaselor proprietăţi ale mânăstirii. Din documentele vremii, se ştie că la Căluiu erau scrise în anumite împrejurări şi zapisele de vânzare a unor sate sau moşii pe care le cumpărau Buzeştii pentru a înzestra ctitoria lor. Prezenţa numelor câtorva grămătici, cum sunt cele ale lui Stoica sau Chiril Dascălul, constituie un indiciu asupra activităţii cărturăreşti promovate aici. Într-o însemnare pe o carte de slujbă, este confirmat faptul că în 1791 activa aici o şcoală.

În 1657, călătorul sirian Pavel de Alep caracteriza mânăstirea ca mare, frumoasă şi bine întărită. Cu ziduri groase de 1 m, din piatră şi cărămidă, biserica are naosul delimitat de pronaos printr-un zid care lasă o deschidere doar cât o uşă. Atât naosul, cât şi pronaosul sunt luminate pe fiecare parte de câte o fereastră îngustă, prevăzută cu grilaj metalic. Turla pe naos este poligonală, cu douăsprezece ferestre înguste, şi impune prin mărimea ei şi prin decoraţia faţadelor. Acoperişul este din tablă, cu o streaşină mare. Zidul exterior este despărţit în două registre printr-un brâu median, registrul superior având firide tencuite, dar nepictate. Incinta este împrejmuită cu ziduri vechi din cărămidă, ce se deschid prin clopotniţa de zid de la intrare, circulaţia făcându-se pe alei pavate cu cărămidă şi cu dale de beton. Catagrafiile din 1823, 1828, 1845, 1850, 1856 şi 1861 evidenţiază distrugerile suferite de mănăstire în urma incursiunilor trupelor străine sau din cauza cutremurelor şi a unor incendii.

Pictura este opera unei echipe de meşteri autohtoni, în fruntea căreia s-a aflat Mihnea Zugravul, agentul diplomatic al lui Mihai Viteazul care, fiind trimis în anul 1600 la Veneţia, a procurat de acolo cea mai însemnată cantitate de culori. În anul 1834, biserica a fost repictată de postelnicul Barbu Coşoveanu Zugravul.

Fresca de la Căluiu se remarcă prin tabloul votiv al Buzeştilor (în pronaos), portretele domneşti ale celor doi fraţi − Petru Cercel (1583-1585) şi Mihai Viteazul (1593-1601) − aflate în naos, chipul doamnei Stanca (a doua soţie a lui Mihai Viteazul) cu fiul ei Pătraşcu Voievod, Florica (fiica lui Mihai Viteazul, căsătorită cu un nepot al Buzeştilor), Preda Postelnicul din Greci – Olt, jupâniţa Stanca − soţia lui Radu Buzescu, jupâniţa Cătălina − soţia lui Preda Buzescu şi jupâniţa Sima − soţia lui Stroe Buzescu (toate în pronaos).

La început, la Căluiu au vieţuit călugări greci, urmaţi mai târziu de călugări români şi apoi de maici, până în 1986, când au revenit călugării, avându-l stareţ pe Arhim. Corneliu Miroslav. Aceştia au reparat mânăstirea şi, crescând foarte mult numărul închinătorilor, au construit o biserică nouă de mari proporţii în afara incintei vechi şi au restaurat biserica monument istoric în anul 2008. În prezent aici vieţuiesc 7 monahi şi fraţi.

---

[1] Pisania şi inscripţiile de pe mormintele Buzeştilor au fost descifrate în anul 1861 de către Alexandru Odobescu şi Cezar Bolliac, cu ocazia vizitării mânăstirii. În jurul anului 1900, marele savant Nicolae Iorga, cercetând scrierile de pe pietrele, frescele şi pisaniile de aici, s-a arătat încântat că a găsit astfel de mărturii ale trecutului nostru istoric.

[2] În trecut, acesta s-a mai numit şi mănăstirea de la Cepturoaia.

~~~+~~~

Fotografii

Biserica Veche

~~~+~~~

Biserica Noua

~~~+~~~

Harta

Sursa: MonasteryMap v1 by E-mistic