Episcopia Slatinei și Romanaților

16 august – Sărbătoarea Ocrotitorului Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor

  • 10/08/2009

16 august – Sărbătoarea Ocrotitorului Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor

sf-constantin-brancoveanu2Cu bucurie duhovnicească facem chemare sfântă tuturor clericilor şi credincioşilor din judeţul Olt, să participe duminică 16 august, începând cu orele 830, la sărbătoarea Ocrotitorului Eparhiei noastre – Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu dimpreună cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu sfetnicul Ianache, la Sfânta Mănăstire Brâncoveni. La această ctitorie a Sfântului, un sobor de ierarhi, în frunte cu ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, va săvârşi slujba Sfintei Liturghii.

Dorim, astfel, ca prin rugăciunea noastră, să aducem cu toţii prinos de cinstire Sfântului martir, ocrotitor şi mijlocitor către Dumnezeu pentru noi la prestolul Sfintei Treimi.