Episcopia Slatinei și Romanaților

Slujba Pavecerniţei Mari la Catedrala Episcopală

  • 03/03/2015

Luni, 23 februarie, în prima zi a Postului Mare, Preasfinţitul Episcop Sebastian a săvârşit slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia s-a citit prima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Episcopală din Slatina.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a subliniat importanţa şi necesitatea postului: „Fiecare dintre dumneavoastră aţi venit astăzi să luaţi binecuvântare, la început de Post Mare. Postul este necesar şi ajută foarte mult organismului, minţii, sufletului şi fiinţei noastre întregi ca să se curăţească, să se lumineze şi să se îndumnezeiască.

A fi creştin înseamnă să te rogi, să posteşti, să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti, precum îndeamnă Sfânta Evanghelie. Să ne pregătim prin acest Post pentru a întâmpina slăvita Înviere! Căci numai dacă postim, dacă ne rugăm şi dacă vom petrece această perioadă aşa cum ne învaţă Biserica ne putem bucura cu adevărat de Învierea lui Hristos”.

La final, Preasfinţia Sa a evidenţiat importanţa predării Religiei în şcoală şi a îndemnat credincioşii să completeze cererea prin care solicită ca fiii şi fiicele lor să frecventeze orele acestei discipline.