DE CE NU SUNT BOGAȚII FERICIȚI?

CUVÂNTUL IERARHULUI

DUMINICA A XII-A DUPĂ RUSALII

(Tânărul bogat – Mt. 19, 16-26)

          Într-o zi, a venit la Domnul un tânăr care avea tot ceea ce și-ar fi putut dori ca să fie fericit:

● frumusețea și vigoarea tinereții,

● bogăția bunurilor materiale,

● ba, chiar și tezaurul neprețuit al credinței în Dumnezeu – „toate acestea (porunci sfinte) le-am păzit din copilăria mea”, mărturisește el.

          Și totuși, tânărul se simțea neîmplinit și nefericit – „ce îmi mai lipsește?”, L-a întrebat el pe Hristos –, pentru că își dorea nu doar fericirea pământească, ci și „viața cea veșnică”. Și atunci Domnul, de vreme ce tânărul a arătat că își dorește fericirea deplină, i-a împărtășit și secretul în ceea ce-l privea: împărțirea bogățiilor, astfel încât să-și rezerve „comoară” și pentru viața cealaltă – „dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi Mie”!

          La auzul acestora însă, tânărul „a plecat întristat”, căci nu își imaginase că fericirea de dincolo are un asemenea „preț”! Evanghelia nu ne spune dacă și-a mai împărțit, până la urmă, averea, astfel încât să-și rezerve comoară în cer, nici dacă s-a mai întors ca să-I slujească „Învățătorului”, dar sentința rostită de Domnul după plecarea lui le-a dat fiori reci ucenicilor, după cum ne dă și nouă astăzi: „Adevărat zic vouă, că un bogat cu greu va intra în Împărăția cerurilor… Mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu”!

          Tânărul, așadar, pare a fi rămas în continuare nefericit și în viața aceasta, dar și în cealaltă, cu toate că era și bogat și credincios! De ce?

● pentru că, de regulă, bogăția este clădită pe nedreptate și necinste – „Mai bun este puținul celui drept, decât bogăția multă a păcătoșilor” (Ps. 36, 16);

● bogăția denotă lăcomie, adeseori fără de margini – „cine iubește banii nu se va (mai) sătura de ei” (Ecles. 5, 9);

● bogăția este efemeră și înșelătoare – cel ce iubește bogăția nu va avea parte de rodul ei. Și aceasta este deșertăciune” (Ecles. 5, 9);

● bogăția robește inimile oamenilor – „bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea!” (Ps. 61, 10).

          Așa încât, adevărata bogăție rămâne tot cea pe care ne-a promis-o Domnul, când a zis: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate (celelalte) se vor adăuga vouă!” (Mt. 6, 33), căci „cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele” (Ps. 33, 10). Apoi, ne-a învățat că bogățiile trebuie adunate, mai degrabă, în ceruri – „Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde hoții le sapă și le fură! Ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, și unde hoții nu le sapă ca să le fure!” (Mt. 6, 19-20). Credeți că întâmplător, între cele nouă fericiri pe care le cântăm la fiecare Liturghie, Domnul i-a fericit în primul rând pe… „cei săraci” (Lc. 6, 20)?!…

          Așadar, de ce nu sunt bogații fericiți? Pentru că își iubesc averea mai mult decât fericirea, iar fericirea nu numai că nu ține neapărat de bogăție, ci pare și incompatibilă cu ea!…

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților