PILDA CELOR CARE „ÎI DAU CU FLIT” LUI DUMNEZEU
PILDA CELOR CARE „ÎI DAU CU FLIT” LUI DUMNEZEU
DUMINICA A XXVIII-A DUPĂ RUSALII
(Pilda celor poftiți la cină – Luca 14, 16-24)

CUVÂNTUL IERARHULUI
Unii se comportă cu Dumnezeu așa cum o fac și cu semenii lor − mojicește. Invitații la Cina din evanghelia de astăzi se arată a fi prost crescuți, de vreme ce, în loc să-și onoreze datoria de a răspunde chemării Stăpânului lor, vin cu diverse pretexte:
- unul se arată interesat mai mult de pământ (țarină) și, pentru aceea, socotește CERUL irelevant sau inutil;
- altul se declară rob al celor cinci simțuri (cinci perechi de…), al iraționalității și animalității firii (boii), în locul simțirii celei curate a sufletului. Adică, devenise asemenea viețuitoarelor celor nesimțitoare și lipsite de rațiune;
- iar cel din urmă se recunoaște într-atât de cuprins de plăcerile vieții (femeia), încât nu-și mai poate face timp și pentru Domnul.
Ba încă un altul, ducând nesimțirea la extremă, găsește de bine să vină la Cină cu haină nepotrivită (Mt. 22, 11). Cu toții Îi dau cu flit lui Dumnezeu, considerându-L lipsit de relevanță sau neimportant.
Ce avea să se întâmple, însă, la… „sfârșitul lumii”?
Evanghelia ne spune că, mâniindu-se Stăpânul a dispus: „Niciunul din aceia care au fost chemați (dar n-au venit) nu va gusta din Cina Mea!” Cât privește pe cel care a căzut ca musca în lapte la Cină, Domnul a poruncit slujitorilor Săi: „Legați-l de mâini și de picioare și aruncați-l în întunericul cel mai dinafară! Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților” (Mt. 22, 13), pentru că nimeni nu Îi dă cu flit lui Dumnezeu până în sfârșit!
Luați aminte și la întâmplarea aceasta:
„Era odată un creștin − ca mulți alții, de altfel – care, ori de câte ori îl chema preotul la slujbele sau acțiunile bisericii, el răspundea invariabil: „N-am timp, părinte!…” De pildă, când preotul îl îndemna: „Vino, măi frate, măcar de Paști, de Crăciun, la hramul bisericii, de ziua dumitale, spovedește-te măcar o dată, de două ori pe an și împărtășește-te!”, el răspundea la fel − că nu are timp. În schimb, avea omul nostru timp pentru tovărășii de tot felul, pentru plimbare, pentru petreceri, pentru cleveteală și pentru orice alte fapte nefolositoare.
Anii au trecut și, la o vreme, întâlnindu-se acesta din nou cu preotul, i se plânse dezamăgit:
−Părinte, m-au părăsit toți și mă simt fără niciun rost și nenorocit!
−De, fiule, eu te-am chemat mereu la Cel Care are ca timp veșnicia, dar ai zis totdeauna că pentru Acela tu nu ai timp. Cei pentru care ai avut timp te-au părăsit. Acum nu mai au ei timp pentru tine! Să știi, însă, că Acela pentru care tu nu ai avut niciodată timp te așteaptă, încă, să vii!…”
PS: Tu ai timp pentru Dumnezeu? Cât din timpul tău Îi dăruiești Lui? El ți-a dăruit ca timp veșnicia. Fă-ți și tu timp, așadar, pentru El!…
SEBASTIAN,
EPISCOPUL SLATINEI ȘI ROMANAȚILOR
