EROI AU FOST, „EROI” SUNT… ÎNCĂ?

 DUMINICA SFINȚILOR PĂRINȚI DE LA SINODUL I ECUMENIC

CUVÂNTUL IERARHULUI

Acum trei zile, am sărbătorit ziua eroilor patriei. Biserica, însă, își are și ea „eroii” ei – SFINȚII –, iar astăzi se face pomenire specială unora dintre ei, Sfinților Părinți care au participat la Sinodul I Ecumenic, în anul 325.

Abia se încheiaseră persecuțiile romane, care au căutat să nimicească învățătura Mântuitorului Hristos, și Sfântul Constantin cel Mare ― întâiul împărat roman care a înțeles că religia creștină nu este nicidecum periculoasă pentru imperiu, ci dimpotrivă este o religie nobilă și superioară ― a convocat în cetatea Niceea 318 reprezentanți ai lumii creștine din acea vreme, ca să se pronunțe asupra primei mari erezii care a tulburat Creștinismul. Este vorba de teoria preotului Arie din Alexandria Egiptului, care învăța că Domnul Hristos nu ar fi Dumnezeu adevărat, de o ființă cu Tatăl, ci doar o făptură îndumnezeită.

Între participanții la sinod a fost și Sfântul Ierarh Nicolae, despre care se spune că, auzind blasfemia pe care o susținea Arie și aprinzându-se de râvnă sfântă, i-a tras aceluia o palmă – gest sancționat de către împărat, dar nu și de Dumnezeu, Care l-a repus în cinste, în chip minunat. De asemenea, la Niceea a fost prezent și Sfântul Ierarh Spiridon, care a „demonstrat” ființa comună a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh prin cunoscuta minune cu cărămida.

Arie însă nu s-a lăsat înduplecat nici de cuvintele pline de înțelepciune, nici de sfințenia și nici de minunile Părinților. Părăsind sinodul, s-a întors în patria sa și a continuat să răspândească aceeași erezie, fapt pentru care Dumnezeu l-a și pedepsit la scurtă vreme cu moarte năprasnică.

Dragii mei,

De-a lungul istoriei, Biserica a trebuit să facă față multor atacuri îndreptate împotriva Întemeietorului ei:

• Unii s-au îndoit că Iisus Omul a fost și Dumnezeu adevărat (arienii);
• Alții, că Mesia Hristos a fost și om (dochetiștii);
• Unii L-au considerat un biet profet (iudeii);
• Alții, un personaj istoric oarecare (romanii și ateii de peste veacuri).

Mai nou, contemporanii noștri se luptă:

• să-L evacueze din școli, sub pretextul unei educații „libere de prejudecăți”;
• să-I limiteze prezența în spațiile publice, de dragul Multiculturalismului;
• să-I interzică supranumele de Hristos (Mesia), pentru că nu este politic corect;
• ba chiar să-L alunge cu totul din biserici, pentru că… „dăunează grav sănătății” (vezi obstrucționarea Sfintei Împărtășanii, în contextul epidemiei de Covid-19).

Oare până unde se va merge cu atacurile acestea, fraților? Oare va mai înceta vreodată prigonirea Domnului? Scriptura ne prevestește că, la sfârșit de tot, războiul va fi total!…

Citim în istoria Sinodului I Ecumenic că Sfinții Părinți, veniți din toate ținuturile Imperiului Roman, purtau pe trupurile lor urmele încă nevindecate ale rănilor pe care le suferiseră cu vitejie în timpul persecuțiilor abia încheiate. Au venit unii cu ochi scoși, alții cu brațe tăiate, alții cu trupurile pline de răni − mărturisitori care suferiseră pentru Hristos, gata să-și dea și viața pentru credință. Aceștia sunt „eroii” Bisericii noastre!

Noi, oare, vom putea răbda prigoanele și presiunile de tot felul la care este supus tot mai mult creștinismul nostru? Vom putea sta împotriva persecutorilor cu tărie și curaj, asemenea sfinților de odinioară? Putea-vom mărturisi credința neclintiți și neînfricați? Putea-vom, adică, să fim și noi „eroi”?…

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca, urmând exemplul Sfinților Părinți de astăzi, să fim și noi vajnici și neclintiți mărturisitori ai credinței acesteia sfinte, pentru care a murit Domnul Hristos și pentru care și-au dat viața atâția mucenici și „eroi” sfinți, peste veacuri!

†SEBASTIAN,

Episcopul Slatinei și Romanaților