CREȘTINISM PROHIBITIV, SAU CREȘTINISM DESĂVÂRȘIT?

DUMINICA A XXX-A DUPĂ RUSALII

(Dregătorul bogat – Luca 18, 18-27)

CUVÂNTUL IERARHULUI

Bogatul din evanghelia de azi s-a dovedit adeptul unei religii prea simple și confortabile, limitată doar la ceea ce este comun, firesc și la îndemâna oricui: „să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”. Practica o religie prea „umanistă”, de vreme ce avea ca obiectiv doar relația cu semenii, și mai degrabă prohibitivă decât mobilizatoare, fapt pentru care se și simțea neîmplinit.

Din fericire, a conștientizat starea în care se afla. A simțit că religia sa era oarecum rudimentară și că Domnul ar putea avea și alte așteptări de la el. De aceea, dornic de desăvârșire, Îi cere și restul: „ce să (mai) fac ca să moștenesc viața de veci”? Atunci Domnul îi descoperă calea desăvârșirii: renunțarea la bogăție (lepădarea de sine), devotament deplin și dragoste desăvârșită.

Ei, altceva, nu-i așa?!…

Una e să nu-ți înșeli partenerul de viață, și alta să-l iubești!

Una e să nu ucizi, și alta este să-ți iubești semenii!

Una e să nu furi, și alta este să faci milostenie!

Una e să nu mărturisești strâmb, și alta să-ți dai viața pentru aproapele sau chiar pentru Domnul!

Subliniez acestea pentru că, din păcate, prea puțini dintre noi reușesc să treacă dincolo de limitele unui creștinism rudimentar, comun, umanist și, mai ales, prohibitiv, pentru a practica un creștinism devotat sau dedicat și desăvârșit, pe care Și-l dorește Hristos de la noi.

Luați aminte și la pilda aceasta:

„A venit o femeie credincioasă la duhovnic și l-a întrebat:

−Părinte, am postit toate posturile după rânduială, am păstrat cinstea căsătoriei, n-am lipsit niciodată de la biserică și am citit toată Scriptura din scoarță în scoarță. Ce trebuie să mai fac?

Și i-a zis acela:

−Ți s-a făcut ție ocara ca cinstea, paguba câștig, sărăcia ca belșugul și străinul ca rudenia?

Și a răspuns ea, nedumerită:

−Nu!…

I-a zis, deci, părintele:

−Atunci, nici nu ai postit îndeajuns, nici viață foarte curată nu ai dus, nici la biserică nu ai fost cu folos și nici Scriptura nu ai citit-o suficient. Mergi și lucrează binele așa cum ne-a învățat Hristos – în chip desăvârșit”!

Înțelegem de aici că nici virtuțile și nici prohibițiile din Legea Sfântă nu constituie scop în sine, ci doar mijloace sau căi spre desăvârșire. Astfel, dacă țintește cineva adevărata viață în Hristos, trebuie să depășească litera Legii, pentru a merge la duhul ei, și să se dăruiască Domnului și semenilor lui așa de mult și atât de „desăvârșit”, încât nimeni și nimic să nu-i mai poată sta în cale, căci:

E ușor să postim de bucate, dar e mai greu să ne iertăm dușmanii, postind astfel și de răutate!

E ușor să dăm milostenie, dar e mai greu să-i iubim pe semenii noștri ca pe noi înșine!

E ușor să credem în Dumnezeu, dar e mai greu să-L iubim: „din toată inima, din tot sufletul, din toată puterea și din cugetul” nostru (Lc. 10, 27).

Întocmai ca dregătorul de astăzi: deși conștient de precaritatea stării lui spirituale, se dovedește, totuși, nepregătit pentru depășirea propriei condiții; deși într-o relație ireproșabilă cu semenii, eșuează în relația cu Dumnezeu; deși campion la păzirea poruncilor prohibitive din Lege, se arată neputincios în fața celorlalte și, mai cu seamă, în fața celei mai mari și mai importante porunci – aceea a IUBIRII DESĂVÂRȘITE (Mc. 12, 29-30).

†SEBASTIAN,

Episcopul Slatinei și Romanaților