AȘA DA, AȘA NU!

DUMINICA VAMEȘULUI ȘI A FARISEULUI

(Lc. 18, 10-14)

CUVÂNTUL IERARHULUI

Doi oameni au mers la templu să se roage: unul era fariseu, iar celălalt vameș. Fariseul era considerat un om drept, postitor, virtuos și atent împlinitor al Legii, în timp ce vameșul era cunoscut ca hoț și profitor de pe urma celor care-și plăteau conștiincios taxele și impozitele către stăpânire.

Și unul și celălalt s-au rugat, însă verdictul Domnului a fost unul cât se poate de surprinzător: „Adevărat vă spun vouă că acesta (vameșul) s-a întors mai îndreptat la casa sa, decât acela”!

Ce s-a întâmplat? Cu ce a greșit dreptul fariseu și cum de a câștigat vameșul păcătos? Ce anume a răsturnat ierarhia valorilor atât de bine întipărită în conștiința evreilor, potrivit căreia fariseul era un „virtuos”, iar vameșul un „ticălos”?

Ei bine, fariseul a greșit rostind o… „rugăciune” cu totul neinspirată. Aparent, el Îi mulțumește lui Dumnezeu, dar în fapt mulțumirea lui nu este decât judecată aspră la adresa semenilor. Se consideră superior celorlalți, inclusiv vameșului de alături, disprețuindu-l și evidențiindu-și cu nerușinare „virtuțile” sale. Își etalează faptele sale bune, căzând astfel în laudă de sine și mândrie. Fariseul, de fapt, nu se roagă nicio clipă!

În schimb, vameșul conștientizează cu toată ființa lui UNDE se află și, mai ales, Ce Fel De RUGĂCIUNE trebuie să spună într-un loc ca acesta. A înțeles că aici trebuie să se arate mai degrabă conștient de slăbiciunile, decât de virtuțile lui. Nici gând să-și evidențieze calitățile, căci va fi avut și el ceva bun în ființa lui… Nu! Se roagă cu smerenie și inimă zdrobită, fapt pentru care Dumnezeu primește doar rugăciunea lui, „fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța”.

Astfel l-a înălțat Hristos pe vameșul disprețuit, hoț și păcătos, dar smerit și conștient de neputințele sale, în vreme ce pe mândrul fariseu nu l-a ascultat, chiar dacă adunase atâtea fapte bune. De ce? Ca să ne arate nouă cum trebuie și, mai ales, cu ce fel de rugăciune trebuie să ne rugăm, dacă vrem ca aceasta să fie și primită.

Așa da, așa nu!…   

    

Luați aminte și la pildele de mai jos, prin comparație:

„Într-o duminică, un preot aude în biserică o voce bâiguind niște sunete ciudate. Și apropiindu-se de locul de unde veneau acestea, găsește un copil care spunea ceva, dar nu articulat în cuvinte, ci pronunța doar niște… litere!

−De ce tot repeți literele alfabetului, măi copile? îl întrebă preotul.

−Păi, așa îmi fac eu rugăciunea! răspunse acela.

−Cum așa, că spui doar niște litere?!

−Da, e adevărat!… Nu știu cuvintele rugăciunii, și atunci spun numai literele, că Dumnezeu știe mai bine să le pună în ordinea care trebuie”!…

„Un creștin, trecând pe lângă casa unui ateu, îi zise:

−Vecine, te-am auzit ieri „rugându-te”!…

−Te înșeli, răspunse ateul. Eu nu mă rog niciodată!

−Așa știam și eu, dar te-am auzit zicând: „Să mă bată Dumnezeu! Să mă trăsnească Dumnezeu! Să fiu al naibii!” Bagă de seamă că Dumnezeu ar putea să te audă și să-ți împlinească… „rugăciunile”! De rugat tot te rogi tu…, dar nu te rogi cum trebuie, căci nimeni nu-i ateu în adâncul inimii!”

Așa da, așa nu!…

†SEBASTIAN,

Episcopul Slatinei şi Romanaţilor