Asociația Kinonia la sărbătoarea hramului – Sf. Ioan Valahul
- 15/05/2026
Participarea tinerilor voluntari ai asociației Kinonia la sărbătoarea hramului ocrotitorului lor, Sfântul Ioan Valahul, în Craiova
În data de 12 mai, tinerii ortodocși din Mitropolia Olteniei și-au cinstit ocrotitorul prin o serie de activități în municipiul Craiova. Între aceștia, cu binecuvântarea Preasfințitului Părintele nostru Sebastian, s-au numărat și tinerii din eparhia noastră, voluntari ai asociației Kinonia.
Programul zilei a debutat cu Dumnezeiasca Liturghie arhierească, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Ortodox Român al Irlandei și Islandei, slujind alături de un sobor de preoți și numeroși tineri.
Ulterior, membri asociației Kinonia au socializat alături de tinerii din asociațiile ASCOR și ATOR, vizitând orașul.
Începând cu ora 14.00, la Filarmonica Oltenia, Preasfințitul Părinte Nectarie a susținut conferința cu tema „Generația în mișcare: De ce aleg tinerii drumul diasporei?”, eveniment organizat de ASCOR Craiova.
Conferința a atins puncte sensibile ale fenomenului emigrației și imigrației, cauzele acestora și efectele în rândul familiilor plecate departe de țară; s-a conturat un profil al tinerilor din diaspora și s-au exprimat căi prin care aceștia pot fi în comuniune cu tinerii de acasă, într-un fel care să contribuie la bunăstarea duhovnicească reciprocă.
Programul conferinței a cuprins și un moment muzical oferit de domnișoara Ana Nuță și voluntari teologi care s-au alăturat cântării.
Ziua de 12 mai, a fost zi dedicată rugăciunii, comuniunii și dialogului inter și intra generațional sub ocrotirea Sfântului Ioan Valahul, care este un model de curaj, curăție și statornicie în credință. Deși a trăit vremuri grele, mărturisirea sa pentru Hristos și puterea de a rămâne fidel valorilor creștine îl fac astăzi un exemplu pentru tineri și pentru toți cei care caută să trăiască în adevăr și credință.

