Bucurii de Crăciun pentru copiii şi tinerii de la casa de tip familial „Sfânta Maria” din Balş
Luni, 22 decembrie a.c., Pr. Ion Rizea, preot paroh la Parohia Sfinţii Apostoli din oraşul Balş, şi un grup de elevi de la Colegiul Tehnic „Nicolae Bălcescu” – Balş, condus de domnii profesori Lucian Grigore şi Alin Drăguceanu, s-au aflat în mijlocul copiilor şi tinerilor de la Casa de tip familial „Sfânta Maria” din parohie, oferind daruri: alimente, dulciuri şi cărţi de rugăciuni. Părintele Rizea le-a vorbit copiilor despre semnificaţia şi importanţa Crăciunului şi s-au cântat colinde. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul Parteneriatului Educaţional Biserică – Şcoală„Hristos în viaţa tinerilor”.
În ziua de Crăciun, copiii de la Casa „Sf. Maria” au participat la Sfânta Liturghie săvârşită în biserica Parohiei Sf. Apostoli şi, alături de alţi copii şi tineri prezenţi, au recitat poezii religioase şi au cântat colinde. La finalul programului de colinde, „moşul” le-a oferit tuturor copiilor, spre bucuria lor, mult aşteptatele daruri de Crăciun.