Episcopia Slatinei și Romanaților

CÂND OAMENII PREȚUIESC „PORCII” MAI MULT DECÂT PE DUMNEZEU!

  • 04/07/2026

CÂND OAMENII PREȚUIESC „PORCII” MAI MULT DECÂT PE DUMNEZEU!

DUMINICA A V-A DUPĂ RUSALII

(Vindecarea demonizaților din Gadara − Mt. 8, 28-34; 9, 1)

CUVÂNTUL IERARHULUI

Pare de necrezut, dar gadarenii din evanghelia de astăzi nu s-au arătat deloc încântați de venirea Domnului Hristos în ținutul lor, în pofida minunii vindecării celor doi consăteni demonizați. S-au arătat, în schimb, foarte afectați de pierderea porcilor, fapt pentru care L-au și „poftit” pe Dumnezeu să plece de la ei!

Oltenii au o vorbă cu privire la omul supărat – nu știu dacă inspirată din evanghelia de azi – „nu este în porcii lui”. Adică, nu este în apele lui; nu e bine dispus. Ei bine, indispuși și indisponibili pentru Domnul s-au arătat și gadarenii azi, văzând că Mesia Hristos poate pricinui și pagube, nu doar câștig. Că, adică, deși le-a vindecat demonizații, totuși i-a lăsat fără porci. De aceea, prețuind ei animalele mai mult decât pe semenii lor, au rămas deplângându-și porcii, iar pe Domnul L-au alungat de la ei!

De câte ori nu alegem și noi greșit, dragii mei, între Dumnezeu și „porcii” noștri de tot felul: între bine și rău; între frumos și hidoșenia urâtului; între virtute și păcat; între adevăr și minciună; între lumină și întuneric (Mt. 6, 23); între Hristos și mamona (Mt. 6, 24); între slujirea lui Dumnezeu și slujirea propriilor patimi; între Stăpânul, prin excelență, și diverși alți „stăpâni” efemeri…

De aceea, să ne întrebăm și noi astăzi: Noi ce alegem, când trebuie să facem alegeri? Pe Dumnezeu și principiile Lui de viață, ori trend-urile și tentațiile lumii de azi? Iată o sugestivă rugăciune la vreme de secularism:

„Dumnezeule Ceresc, cădem acum înaintea Ta:

Îți implorăm iertarea și Te rugăm să ne dai înțelepciunea și călăuzirea Ta!   

Știm că în Cuvântul Tău este scris „Vai celui care numește răul, bine,”

dar noi aceasta am făcut:

Am trădat Adevărul unic al Cuvântului Tău și am numit aceasta pluralism și diversitate.

Ne-am închinat „idolilor” lumii de azi și am numit atitudinea noastră multiculturalism.

Am acceptat perversiunea de tot felul și am numit-o toleranță

și moralitate alternativă.

Ne-am fățărnicit limbajul și l-am numit corectitudine politică.

Ne-am pierdut echilibrul spiritual și valorile!…

 

Am disprețuit pe săraci, catalogând starea lor, prea ușor, lenevie și prostie.

Ne-am lăsat cuprinși de frică și lașitate și am numit acestea prudență și înțelepciune.

Ne-am lăsat stăpâniți de egoism, numindu-l cultivare a personalității.

Ne-am avortat pruncii și am numit crima aceasta „dreptul de a alege și planificare familială.

Am eșuat în a ne disciplina copiii și am numit aceasta construire de personalități independente.

I-am lăsat pradă imoralității premature și deviante, numind aceasta

educație sexuală.

Ne-am lăsat seduși de putere și am numit aceasta politică.

Am delapidat finanțele statului și am numit aceasta guvernare.

Am instituționalizat mita, numind-o lobby.

Am răpit bunurile poporului, numindu-ne băieți deștepți.

Ne-am pervertit traiul cu obscenitatea și pornografia și am numit acestea libertate de opțiune.

Am călcat în picioare valorile Creștinismului și am numit aceasta

Iluminism și „eliberare” a personalității umane.

Am vrut să fim liberi, dar am devenit libertini.

Ne-am crezut stăpâni, dar ne-am înrobit

propriilor patimi și noilor sisteme de supraveghere și control.

 

Doamne, nu ne pedepsi pe noi după măsura păcatelor noastre,

ci curățește-ne și eliberează-ne inimile de ele, Amin!”

†SEBASTIAN,

Episcopul Slatinei și Romanaților