CARE ESTE VALOAREA OMULUI?

DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI

(Convorbirea lui Iisus cu Nicodim – In 3, 13-17)

CUVÂNTUL IERARHULUI

Ca să arate cât de mult îl prețuiește pe om, Hristos Domnul a stat de vorbă cu fariseul Nicodim o noapte întreagă. Nu ne-a fost consemnată toată convorbirea purtată cu acela, dar atât cât ni s-a păstrat din ea în capitolul trei al Evangheliei după Ioan, versetele 1-21, ne creează o imagine clară despre valoarea și importanța pe care Dumnezeu le acordă omului.

În afară de faptul că Domnul Hristos Își face timp pentru un singur om vreme de o noapte întreagă, după ce „a renunțat la cer” din dragoste pentru noi – „S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filip. 2, 7) –, în convorbirea cu Nicodim ne transmite următoarele învățături cu privire la om:

• Omul are valoare doar atâta vreme cât se va „naște (și) de sus”. Adică „din apă și din Duh”: „Dacă nu se va naște cineva de sus (…) din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu!” (In 3, 3 și 5);
• Pentru a se naște de sus, omul trebuie să accepte mântuirea adusă lumii de Hristos – „Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (vers. 17);
• Această mântuire s-a adus lumii prin jertfa Domnului pe cruce, jertfă închipuită oarecând de înălțarea șarpelui în pustie – „După cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului” (vers. 14);
• Odată mântuită, firea umană este ridicată iarăși la cer, prin Cel ce S-a ridicat cu trupul Său omenesc la cer – „Căci nimeni nu s-a suit în cer, decât numai Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer” (vers. 13).

În felul acesta, Dumnezeu redă omului adevărata lui valoare – valoarea cerească. Domnul închide cercul pelerinajului omului prin viața aceasta, aducându-l iarăși la starea paradisiacă, pierdută prin păcatul originar. În acest ciclu, omul apare ca „partener” al lui Dumnezeu nu doar la actul creației – „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul!” (Fac. 1, 28), ci și ca partener al dragostei Sale – „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In 3, 16).

Iată deci, ce fel de Dumnezeu avem, ce importanță îi acordă El omului și care este valoarea noastră în fața Sa! Suntem noi conștienți de această valoare a noastră? Cum răspundem noi acestei încrederi și iubiri dumnezeiești? Căci doar prin El ne putem valoriza deplin existența și evoluția noastră pe acest pământ: „Fără de Mine nu puteți face nimic! … Rămâneți în dragostea Mea!” (In 15, 5 și 9).

Așa stând lucrurile, să petrecem viața aceasta râvnind mai mult la cele cerești, de vreme ce „ne-am născut (și) de sus”, prin apa Botezului și prin lucrarea Duhului Sfânt! Să prețuim mântuirea adusă nouă de Hristos prin Cruce, urmând și noi jertfei Sale prin Crucea personală pe care o avem de purtat în lumea aceasta, căci doar așa ne vom putea înălța și noi propria ființă la cele dumnezeiești! Doar așa vom da persoanei și vieții noastre cuvenita importanță și adevărata lor valoarea.

O povestioară interesantă spune că, după un răstimp de la creerea lumii, Dumnezeu ar fi întrebat pe fiecare dintre viețuitoare pământului ce dorinţe au. Le-a ascultat cu atenţie şi le-a împlinit tuturor rugăminţile.

Văzând aceasta, oamenii s-au arătat indignaţi că ei n-au fost întrebaţi şi i-au reproșat Domnului:

–Doamne, dar și noi, coroana creaţiei, avem nemulțumirile noastre și suntem nefericiți…

Atunci Creatorul le-a răspuns:

–Nu trebuie să fiţi prea mulţumiţi și fericiți pe pământ, căci nu el este „patria” voastră. Toate viețuitoarele au fost create pentru pământ, în timp ce voi ați fost creați pentru Cer. Animalele au trupurile orientate pe orizontal și ochii îndreptaţi spre pământ, pentru că aparțin aceluia. Vouă, însă, v-am rânduit trupul vertical şi privirea în sus, pentru că aparțineți Cerului!…

P.S. Viața ne arată că cei care se „îndrăgostesc” prea mult de „pământ”, adică de lumea aceasta, nu mai pot iubi așa cum se cuvine Cerul și Lumea de Dincolo!

†SEBASTIAN,

Episcopul Slatinei și Romanaților