CINE RÂDE LA URMĂ RÂDE MAI BINE!

DUMINICA A XXIV-A DUPĂ RUSALII

(Învierea fiicei lui Iair – Luca 8, 41-56)

CUVÂNTUL IERARHULUI

Pericopa evanghelică de astăzi ne spune că, atunci când Domnul Hristos le-a zis celor aflați la căpătâiul fiicei lui Iair „Nu plângeți! Copila n-a murit, ci doarme”, aceia au râs de El. Câți oameni nu „râd” și azi de Dumnezeu? De credința în El, de Scriptura insuflată de El, de Biserica întemeiată de El, de preceptele Lui morale etc? Câți nu iau și astăzi în derâdere învățătura și pe slujitorii Domnului, batjocorind astfel tot ceea ce ne-a încredințat El mai sfânt?

În fiecare an, mai cu seamă în contextul marilor pelerinaje la moaștele Sfintei Parascheva de la Iași și ale Sfântului Dimitrie din București, se găsesc indivizi care să persifleze evlavia și credința străveche a credincioșilor noștri; persoane așa-zis progresiste, dacă răul și batjocura pot avea ceva comun cu progresul. De fapt, oameni care cred că Dumnezeu și sfinții Săi pot fi batjocoriți fără ca, într-o zi, să trebuiască să dea socoteală pentru atitudinea lor. Nu vreau să spun mai mult despre aceștia, dar o vorbă românească zice că: „cine râde la urmă râde mai bine”!

Ca și în evanghelia de azi, Dumnezeu nu ia în seamă imediat răutatea și blasfemiile necredincioșilor. Nu se coboară la mintea lor. Nu intră în dispută cu ei, ci continuă să Își descopere constant și generos dumnezeirea Sa, făcând ca, într-o bună zi, să le înghețe zâmbetul pe buze, ca dușmanilor lui Iisus, atunci când au văzut că a „ridicat-o” pe fiica lui Iair din morți, arătând că la El moartea nu este, deloc, neființă sau dispariție definitivă, ci tot… viață! Și încă veșnică!… Întocmai ca în pilda următoare:

„Doi oameni tăiau arbori în pădure. Unul era credincios și cu râvnă pentru cele sufletești, iar celălalt necredincios. Doborând un copac, cel necredincios i-a zis tovarășului său:

−Vezi, prietene, așa e și cu viața noastră! Când vine moartea, s-a terminat cu toate; nimic nu se alege de noi!…

−O, fratele meu, răspunse credinciosul, nu-i deloc așa! Viața noastră nu se termină odată cu moartea! Vezi tu arborele ăsta? L-am doborât, dar abia acum, după ce l-am tăiat, se va vedea de ce este el bun. Abia acum vom vedea dacă este sănătos și bun de clădit, ori este scorburos și bun numai de foc. Așa e și cu noi! Când va veni securea morții și ne va doborî, atunci se va vedea ce fel suntem: sănătoși, ori putrezi. Atunci se va vedea dacă suntem de folos, ori buni numai de aruncat în foc”.

Atunci se va împlini cuvântul care zice: „Cine râde la urmă râde mai bine!…”

†SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților