Episcopia Slatinei și Romanaților

COMUNICAT privind părăsirea Bisericii Ortodoxe de către preotul Nichita Paşcan de la Mânăstirea Brâncoveni

  • 05/10/2010

COMUNICAT

Cu privire la părăsirea Bisericii Ortodoxe de către Preotul Nichita Paşcan de la Mânăstirea Brâncoveni, Episcopia Slatinei şi Romanaţilor face următoarele precizări:

– În seara zilei de vineri, 24 septembrie a.c., susnumitul şi 29 de maici şi surori (din cele 65 existente) au părăsit mânăstirea fără înştiinţarea Maicii Stareţe şi a Episcopului locului;

– În prezent, cei dispăruţi se află în Grecia, afiliaţi la o grupare religioasă stilistă ce nu are comuniune cu nicio Biserică Ortodoxă (nici cu Biserica Rusă, nici cu cea a Ierusalimului şi nici cu Sfântul Munte). Este vorba de gruparea schismatică a aşa zisului arhiepiscop Macarie, autointitulat „al Atenei şi al Eladei”.

În urma anchetei desfăşurate de către Inspectoratul Eparhial imediat după producerea acestui incident, precum şi din declaraţiile obştii rămase, privind comportamentul susnumitului preot, au reieşit în principal următoarele:

– În mai multe rânduri şi faţă de mai multe persoane şi-a exprimat în mod repetat simpatia pentru diferite grupări religioase stiliste, afirmând că doreşte să părăsească Biserica Ortodoxă, pentru a trece la acelea;

– A îndemnat călugăriţele şi pe credincioşii care se spovedeau la dânsul la neascultare faţă de Biserica noastră Ortodoxă, sub pretextul că este eretică. În acest context a făcut nu o dată afirmaţia că “unitatea Bisericii  este în jurul duhovnicului”;

– A contestat hirotonia Ieromonahului Antonie Veselin (slujitor la aceeaşi mănăstire) întru preot, numindu-l în chip batjocoritor “domnul Adrian” (pe numele său de mirean), deşi părintele Antonie a fost tuns în monahism şi hirotonit întru diacon încă din anul 1996. În acest sens, a interzis maicilor şi unor mireni să participe la slujbele săvârşite de Ierom. Antonie, pe care le-a catalogat “blestemate şi pângărite”.

La scurtă vreme după plecarea din mănăstire a difuzat, sub semnătura sa şi a monahiilor şi surorilor care i-au urmat, o aşa numită Mărturisire de credinţă”, prin care afirmă în mod expres ruperea de Biserica Ortodoxă, care îl alesese slujitor şi căreia îi jurase credinţă, şi confirmă, de fapt, cele de mai sus.

Luând act de toate acestea, Permanenţa Consiliului Eparhial al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor a hotărât deferirea preotului Nichita Paşcan în judecata Consistoriului Monahal Eparhial, în vederea caterisirii.

Biroul de presă al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor