Episcopia Slatinei și Romanaților

Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni” în Episcopia Slatinei și Romanaților

Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni” în Episcopia Slatinei și Romanaților

  • 20/04/2021

Concursul Național Catehetic

„Biserica – familia românilor de pretutindeni”

în Episcopia Slatinei și Romanaților

Cu prilejul Anului omagial al pastoraţiei românilor din afara țării, în perioada 29 decembrie 2020 – 15 aprilie 2021 în Episcopia Slatinei şi Romanaţilor s-a desfăşurat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sebastian, Concursul Naţional de Creație „Biserica – familia românilor de pretutindeni”, care se adresează copiilor participanți la grupele catehetice din parohiile aflate în țară și diaspora românească, înscrise în Programul Național “Hristos împărtășit copiilor”, preoților coordonatori de grup catehetic, profesorilor de religie și altor educatori creștini.

Fiecare grup de cateheză format la nivelul parohiei a trebuit să realizeze un mini-proiect cu caracter filantropic și cultural, care să se adreseze cu preponderenţă familiei.

La acest concurs au participat 277 copii din 17 parohii ale eparhiei noastre, care au fost coordonați de câte o echipă formată din preot, profesor de religie/ de altă specialitate, implicați în Programul Naţional Catehetic Hristos împărtășit copiilor”.

 În perioada 20 februarie – 10 aprilie a avut loc evaluarea și premierea, la nivel de protoierie, a celor mai bune portofolii. Evaluarea lucrărilor s-a făcut la fiecare protoierie de către un juriu format dintr-un responsabil cu cateheza parohială, un responsabil cu activitatea social-filantropică și un profesor de religie.

La etapa pe protopopiat a concursului, au participat 17 portofolii realizate de copii din cele 4 protopopiate: Slatina I – 5 portofolii, Slatina II – 3 portofolii, Caracal – 3 portofolii și Corabia – 6 portofolii.

Portofoliile care au obținut premiul I la această etapă s-au calificat pentru etapa eparhială, care a avut loc în data de 14 aprilie, la Centrul Social.

Urmare evaluării, comisia formată din: Pr. Dan CAMEN – consilier cultural, responsabil și cu cateheza parohială; Dna Luciana SLUJITORU – inspector școlar județean pentru disciplina Religie și Andreea IACOB – responsabil cu activitatea social – filantropică a eparhiei, au premiat cele mai bune portofolii, astfel:

– Premiul I Parohia PÂRŞCOVENI, coordonatori Pr. Frăsineanu Ionuţ, Pr. Sîrbu Ion  și Prof. Frăsineanu Gheorghiţa, pentru portofoliul „Dumnezeu este același, aici și în diaspora!”; 

– Premiul II Parohia IANCA II, coordonator Pr. Bîzganu Lilian Ioan, pentru portofoliul „Hristos – universul românilor  înstrăinați”;

– Premiul III Parohia GĂVĂNEŞTI, coordonatori Pr. Prof. Stoica Daniel și Prof. Eugenia Mateşică, pentru portofoliul „Biserica – Familia românilor de pretutindeni”;

– Premiul III – Parohia TURIA, coordonatori Pr. Tudorache Florin și Prof. Tudorache Alina, pentru portofoliul „Dor de voi”.