Episcopia Slatinei și Romanaților

Congresul național „Hristos împărtășit copiilor”,  ajuns la a IX-a ediţie

  • 29/09/2016

În perioada 20 – 22 septembrie 2016, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Biroul de Catehizare a Tineretului din cadrul Sectorului Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române a organizat cel de-al IX-lea Congres Naţional ,,Hristos împărtăşit copiilor, la Centrul Naţional pentru Formare Continuă Dumitru Stăniloae din București.

În deschiderea întâlnirii, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal, a dat citire mesajului Patriarhului României, adresat participanţilor la acest congres.

În cadrul acestei întâlniri au fost susţinute referate de către d-na Dana Buzducea, director național World Vision România; d-l Romeo Moşoiu, consilier al ministrului educației naționale şi cercetării ştiinţifice; d-l conf. univ. dr. Vasile Timiș, inspector general pentru disciplina Religie în cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice; Pr. Dr. Florin Marica – consilier patriarhal la Sectorul Teologic-Educațional din cadrul Patriarhiei Române; precum și raportul de activitate pe anul 2015-2016, privind Programul „Hristos împărtășit copiilor” și Concursul Național de Creaţie „Biserica și Școala din sufletul meu” și au fost prezentate, de către P.C.  Pr. dr. Constantin Naclad – inspector patriarhal, volumul ”Hristos împărtășit copiilor – roade binecuvântate” și câteva ghiduri catehetice.

În partea a doua a întâlnirii, a avut loc prezentarea unor modele de bună practică în ceea ce priveşte colaborarea dintre preot şi profesorul de religie, urmată de dezbateri pe această temă, precum și prezentarea activităților catehetice desfășurate în fiecare eparhie.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Sebastian, delegatul Episcopiei Slatinei și Romanaților la acest congres a fost Pr. Cons. Constantin Aldea, care a prezentat raportul de activitate pentru anul 2015-2016, în care s-a regăsit situația catehetică din eparhie, efectuată prin programele „Hristos împărtășit copiilor”, Alege ȘcoalaConcursul Național de Creaţie „Biserica și Școala din sufletul meu”, precum și alte proiecte. În urma discuțiilor, a fost remarcat numărul mare de activități catehetice organizate în Episcopia Slatinei și Romanaților.

Marți, 20 septembrie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei  participanții la Congresul Național, cărora le-a vorbit despre responsabilitatea formării tinerilor, a catehizării și a orei de religie: “Vă felicităm pentru că ați desfășurat o activitate misionară, pastorală și educațională bogată. Această activitate este o investiție pe termen lung și etern. Educația creștină nu vizează doar formarea de cetățeni creștini ai patriei pământești, ci și de oameni mântuiți și de sfinți ai patriei cerești. O mulțime de familii creștine, prin educația dată copiilor, au contribuit la înmulțirea numărului sfinților Bisericii. Astăzi este foarte important nu doar să vorbim despre importanța familiei creștine tradiționale, ci și despre educație. Te numești cu adevărat părinte dacă îl și formezi spiritual. Așadar, pe lângă creșterea biologică se cultivă și se dezvoltă și creșterea spirituală, morală și duhovnicească….Ora de religie și cateheza trebuie să își găsească împlinirea în Sfântul Potir. ”

„Adresăm tuturor participanților la Congresul Național „Hristos împărtășit copiilor” părintească binecuvântare, îi felicităm și îi încurajăm pe cei care au contribuit, cu responsabilitate și dragoste jertfelnică, la implementarea proiectelor și programelor educațional-catehetice ale Patriarhiei Române, spre binele familiei, Bisericii și poporului român ”  ‒ a conchis Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În ultima zi a congresului participanții au luat parte la dezbaterea privind strategia pe termen scurt, mediu și lung privind colaborarea dintre Școală și Biserică, precum și au fost informați privind tematica concursului catehetic anual din anul 2017, care se va adresa celor două teme principalale ale anului omagial, și anume: „Icoana ortodoxă și iconarii” și „Mărturisirile de credință din închisorile comuniste”. Tema concursului va fi „Icoana și Școala mărturisirii”.