CREDINȚA – „AL ȘASELEA SIMȚ”

CUVÂNTUL IERARHULUI

DUMINICA A XXXI-A DUPĂ RUSALII

Vindecarea orbului din Ierihon (Luca 18, 35-43)

Se spune despre orbi că, din pricina nevederii, își dezvoltă și mai mult celelalte simțuri. Ba încă și unele simțuri speciale.

Evanghelia nu ne precizează câți dintre cei care Îl priveau astăzi, curioși, pe Domnul Hristos trecând prin Ierihon vedeau în El pe Mesia, dar ne încredințează că un orb a făcut-o. Da, ceea ce nu au văzut ceilalți, „a văzut” el: prin CREDINȚĂ! Și, nu doar „a văzut”, ci a știut să și „profite” de acest simț special. Drept urmare, credința nu doar că i-a readus vederea, dar l-a și mântuit – „Vezi! Credința ta te-a mântuit”, i-a spus Domnul.

S-a împlinit, astfel, cuvântul Scripturii care zice: „Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi” (In 9, 39).

Cine sunt cei care, deși vedeau, erau orbi în vremea lui Iisus?

Sunt cei care, deși L-au văzut pe Domnul – în Ierihon, în Ierusalim sau în celelalte cetăți ale Țării Sfinte – I-au auzit învățătura și au fost martori minunilor pe care le săvârșea, totuși nu L-au cunoscut. Sunt cei cărora nu le-au lipsit cărțile sfinte – Legea și proorociile cele despre El – și, cu toate acestea, nu doar că nu L-au recunoscut, dar L-au și condamnat la moarte, învinuindu-L de impostură.

Cine sunt cei care, și astăzi – deși văd – sunt, totuși, orbi?

Sunt cei care, deși au ochi să vadă, urechi să audă și minte ca să priceapă cuvântul Domnului, rămân, totuși, orbi, surzi și impasibili la existența și învățătura Sa. Sunt cei care nu pot vedea pădurea din cauza copacilor, orașul din cauza clădirilor și pe Dumnezeu din cauza lumii în care trăiesc. Sunt cei despre care Evanghelia spune că „cinci perechi de boi” (cele cinci simțuri) și-au luat și, cu toate acestea sau tocmai din cauza asta, nu pot răspunde chemării sfinte. Aceasta pentru că nu au dobândit și cel de-al „șaselea simț” – CREDINȚA!

Luați aminte și la pilda aceasta:

„Câțiva oameni discutau într-o zi despre Dumnezeu.

− Dacă există Dumnezeu, zise unul care era necredincios, atunci de ce nu Îl vedem? De ce nu-L vede nimeni, căci n-am întâlnit pe nimeni să spună că L-a văzut?

Între ei, însă, se afla și un ceasornicar. Acela, auzind hula necredinciosului, luă un ceas și, cu ochelarii pe nas, începu să se uite preocupat în mecanismul lui, ca și cum ar fi căutat ceva.

− Dar tu, ce tot… cauți în ceasul acela?! îl întrebă necredinciosul, enervat că tovarășul lor nici nu-l lua în seamă.

− Caut… pe cel ce a făcut orologiul acesta și nu-l găsesc! răspunse ceasornicarul, așa cum cauți tu să-L vezi pe Dumnezeu în lumea noastră. Nu înțelegi că El este mai presus de aceasta și că înseși lucrurile mâinilor Lui Îi vădesc existența?…”

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților