CREDINȚA ESTE BUNĂ, DAR NU-I SUFICIENTĂ

DUMINICA A XXIX-A DUPĂ RUSALII

A celor 10 leproși (Luca 17, 12-19)

CUVÂNTUL IERARHULUI

Evanghelia de astăzi ne arată cum 10 leproși au avut destulă credință pentru a se tămădui de boală, dar nu și suficientă pentru a-și mântui sufletele; cu excepția unuia.

Dar cu ceilalți nouă ce s-a întâmplat?

Aceia au considerat că nu mai e necesar să „se arate preoților”, adică Bisericii, și nici chiar Tămăduitorului lor, Dumnezeu. S-au pierdut în lumea celor surzi la cuvântul apostolului care zice: „credința fără fapte este moartă” (Iacob 2, 26), căci și „diavolii cred și se cutremură” (Iacob 2, 19).

Auzim adeseori spunându-se: Eu am credința mea. Nu am nevoie de biserică, de preoți, de post, de rugăciune, de spovedanie, de împărtășanie etc., pretinzându-se astfel că este suficientă doar credința (sola fide). Ei bine, evanghelia de azi ne arată tuturor că, prin simpla credință, riscăm să rămânem doar niște „leproși” vindecați — eventual de „lepra” ateismului – și putem avea „succes” doar în lumea aceasta, pentru că în viața de dincolo credința nu mai poate ajuta nimănui prea mult. Acolo, fiind tărâmul prin excelență al comuniunii cu Domnul, se pătrunde doar în baza bunei comuniuni cu El, iar această comuniune presupune mai mult decât credință…

Credința este bună, căci i-a vindecat pe toți cei 10 leproși. Ea poate aduce sănătate și echilibru în viața aceasta, dar în viața cealaltă se va dovedi ineficientă, câtă vreme avem a-L întâlni pe Dumnezeu „față către Față”. Acolo va dăinui doar comuniunea cu El în iubire și recunoștință (I Cor. 13), de aceea a mântuit Hristos doar pe leprosul care s-a arătat gata și pentru comuniunea cu El. Doar lui i-a adresat cuvintele „credința ta te-a mântuit”, în timp ce despre ceilalți a întrebat cu vădită nemulțumire și reproș: „Dar ceilalți nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta?”… Iar aceasta a zis-o ca să ne arate nouă că, singură, credința nu este suficientă pentru a ne și mântui, căci având doar credință riscăm să ne pierdem undeva, departe de Dumnezeu, asemenea celor nouă leproși.

Numai aceia dintre noi, care înțelegem să și intrăm în comuniune cu El, vom dobândi mântuirea, iar această comuniune presupune nu doar credință, ci și mulțumire adusă Domnului, recunoștință, post, rugăciune, frecventarea sfintei biserici, spovedanie, împărtășanie etc.; adică împlinirea tuturor poruncilor sfinte.

Așa încât, mesajul evangheliei de azi este: treceți peste zăgazurile simplei credințe, dacă vreți să intrați în comuniune cu Domnul, căci credința nu este suficientă! Haideți să facem și fapte vrednice de mântuire, pentru că doar deplina comuniune cu El ne poate asigura și mântuirea sufletului! Doar acest fel de credință mântuiește!

Un vâslaș bătrân, om cu frica lui Dumnezeu, își câștiga traiul trecând călătorii cu barca de pe un mal pe celălalt al unui râu. Un tânăr, pe când îl trecea moșul cu barca, observă că fiecare din cele două vâsle ale bărcii fuseseră inscripționate și-l întrebă:

−Moșule, de ce ai scris pe o vâslă „credință”, iar pe cealaltă „fapte bune”?

−Fiindcă fără acestea două nu ne putem mântui! răspunse bătrânul.

−Ba, eu cred că omul nu are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar să ai credință ca să-ți găsești calea în viață…

Bătrânul nu i-a zis nimic, dar a continuat să dea numai din vâsla pe care scria „credință”, și atunci barca a început a se învârti în loc. A vâslit apoi numai cu cea pe care scrisese „fapte bune”, și rezultatul fu același. Astfel, tânărul a înțeles ce a vrut să spună moșul, și anume că doar cel cu sufletul luminat de credință, dar și încărcat de roadele acesteia, adică de faptele cele bune, poate să se mântuiască.

P.S. Credința fără fapte este un simplu concept, o teorie. Însoțită de fapte bune, însă, constituie cele două vâsle fără de care nicio barcă nu poate naviga pe „marea” acestei vieți, sau cele două „aripi” fără de care sufletul nostru nu se poate înălța la Dumnezeu. Cu o singură aripă nicio pasăre nu poate zbura!…

†SEBASTIAN, 

Episcopul Slatinei şi Romanaţilor