CUVÂNTUL IERARHULUI

Apostolul cel mai nedreptățit de memoria populară

Duminica Tomii − Ioan 20, 19-31

Nu există apostol mai nedreptățit de memoria populară ca Sfântul Toma. Iuda a fost etichetat „trădător”, dar pe drept. Pavel, deși prigonitor și ucigaș al creștinilor la început, nu a fost reținut ca atare în istorie, ci ca „Apostolul neamurilor”, iar Petru, deși s-a lepădat de trei ori de Domnul, nu a moștenit apelativul de „apostat”, ci pe acelea de „verhovnic” al apostolilor și „custode al cheilor Raiului”.

Pe nedrept l-a reținut tradiția pe Sfântul Toma ca fiind „necredincios”, câtă vreme el nu a spus niciodată că nu crede, ci că nu va crede dacă nu i Se va arăta și lui Domnul. Prin urmare, el și-a condiționat, nu și-a infirmat credința, iar aceasta a zis-o pentru că era supărat, nu necredincios. Atitudinea lui era una de amărăciune și frustrare, pentru că trecuseră opt zile de la Înviere, toți ceilalți apostoli Îl văzuseră pe Domnul, iar el nu.

Pentru această atitudine a fost numit Apostolul Toma peste veacuri, de către unii, și „patronul spiritului modern”, într-o încercare disperată de justificare a necredinței lor. S-a considerat că frustrarea lui ar putea scuza insolența lor de a-I pretinde Domnului revelații personale la comandă. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, Toma Îi era ucenic, și încă unul gata de sacrificiu − „să mergem și noi să murim împreună cu El!” (In 11, 16), le zisese el tovarășilor săi, nu cu mult timp în urmă, auzind că iudeii puseseră la cale să-L omoare. Cum pot arăta unii o îndrăzneală similară, fără să-I fi fost în prealabil ucenici Domnului și, mai ales, fără a se fi arătat, mai întâi, gata de moarte pentru El?

Omul modern însă, prea egoist pentru ucenicie și prea comod pentru sacrificiu, și-a găsit imediat și… „ocrotitorul”! Ba încă unii își permit și aroganța de a I se adresa Domnului ca unui coleg de serviciu! Cine se crede omul să-I ceară lui Dumnezeu atâta familiaritate, câtă vreme bunul simț ne impune politețe până și față de străini? De unde această nesimțire spirituală, de a-I reproșa Domnului că este prea transcendent, ori prea exigent cu omul; prea inabordabil, ori prea sentențios; prea absent, ori prea sâcâitor?!… Și, ca să-și mai scuze cumva impertinența, omul incapabil și de ucenicie, și de sacrificiu și, de fapt, de credință, și-a aflat și… „patronul”!

Numai că, ce să vezi? Biserica l-a reținut altfel pe Apostolul Toma − în calendar − și nu pentru necredință, ci pentru convingerea exemplară cu care L-a recunoscut pe Hristos: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” Pentru noi creștinii, Apostolul Toma nu numai că nu este „necredincios”, dar este și unul dintre cei mai credibili martori ai Învierii Domnului, pentru că a confirmat acest fapt cu mult „năduf”, iar credința sa – iată de ce nu încape vorbă de necredință – a fost recunoscută chiar de Domnul: „Pentru că M-ai văzut, Tomo, ai crezut; fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!”

Acum ați înțeles? Fără a-i taxa vreo clipă ambiția lui Toma drept obrăznicie, ori supărarea drept necredință, Domnul îi fericește pe aceia care vor avea înțelepciunea, peste veacuri, să evite iadul îndoielii, al bâjbâielilor de tot felul și al necredinței, în schimbul unei credințe curate și luminate, care poate aduce, cu adevărat, pace și speranță în viața și în suflet. Altfel, totul nu este decât răzvrătire, luptă împotriva evidenței și cu Dumnezeu, atitudini specifice omului care, deși nedispus să-L recunoască și să creadă în Domnul, își caută totuși aliați, cu disperare, tocmai în… Sfânta Scriptură!

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților

---

Palatul Apostolului Toma

Se știe că, atunci când apostolii Domnului au aruncat sorți pentru a cunoaște care încotro va merge la propovăduire, Sfântului Toma i-a revenit India. De altfel, până astăzi există acolo o comunitate creștină ce îi poartă numele.

Ajungând în acea țară păgână deci, unde băștinașii se închinau zeilor lor locali, apostolul se tot gândea cum să facă să se introducă printre mai marii poporului aceluia, pentru a putea propovădui cât mai eficient credința în Iisus Hristos. Și, auzind că regele locului căuta un arhitect care să-i construiască un palat frumos, s-a prezentat în fața aceluia dându-se drept… „arhitect”. Regele, crezându-l pe cuvânt, i-a pus la dispoziție o mare sumă de bani și i-a zis:

− Să-mi faci un palat cum nu mai există altul în lume!

Sfântul Toma a luat banii și a început să facă milostenie cu ei în dreapta și-n stânga, propovăduind milostenia, dreptatea, frățietatea și iubirea între oameni, în numele Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos Care S-a întrupat, a fost răstignit și S-a îngropat, iar a treia zi a înviat. Chiar el, Toma, le-a spus că L-a văzut înviat! La o vreme, prinzând de veste regele ce anume făcea el cu banii, l-a chemat pe Toma și l-a întrebat:

− Ei, arhitectule, în ce stare se află palatul?

− E aproape… „gata”! i-a răspuns Apostolul.

− Cum așa, că eu am auzit altceva?!…

− Așa este! Iată, în numele tău am făcut milostenie și am împărțit toți banii la săraci, în felul acesta construindu-ți „palat” în ceruri!

Regele l-a crezut nebun și, poruncind să fie închis în temniță, l-a judecat și l-a condamnat la moarte. S-a întâmplat însă ca, în aceeași noapte, să moară fratele regelui și, ajungând acela în lumea de dincolo, i-a fost prezentat acolo un palat măreț, zicându-i-se:

− Uite, în acest palat ai putea locui, dacă ai avea învoirea fratelui tău, pentru că acest palat îi aparține lui!

Atunci acela a întrebat:

− Și cum să fac să am învoirea fratelui meu?

− Du-te înapoi în viață și cere-i voie! i-a răspuns îngerul.

Și revenindu-și din moarte, a spus acela fratelui său cele ce i se întâmplaseră. I-a descris palatul, fără să cunoască întâmplarea cu Sfântul Toma, și l-a întrebat mirat:

− Cum poți tu, frate, să ai un asemenea palat dincolo?!…

Și atunci regele și-a zis: „Acesta trebuie să fie palatul despre care spune Toma că mi l-a zidit prin împărțirea banilor la săraci…” L-a chemat pe Apostol, l-a eliberat din închisoare și i-a poruncit să-și continue opera misionară în India.

Foto 2: Blogspot Franciscan Mission Outreach