Denia Canonului Sf. Andrei Criteanul la biserica “Sf. Nicolae – Coastă” din Slatina
Luni 15 februarie, PS Părinte Sebastian a săvârşit slujba Deniei Canonului Sf. Andrei Criteanul la biserica “Sf. Nicolae – Coastă” din Municipiul Slatina.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre importanţa şi folosul postului, comparând această perioadă cu pelerinajul israeliţilor, timp de 40 de ani prin pustia Egiptului, către ţara Canaanului: “Peregrinarea evreilor prin pustiu până în Ţara sfântă a Canaanului a prefigurat Postul Mare. Şi, după cum niciunul dintre evreii care nu s-au născut în perioada aceasta nu a intrat în Ţara Făgăduinţei, aşa nici noi nu vom putea ajunge să ne bucurăm de Învierea Domnului, dacă nu vom “renaşte”, petrecând “călătoria” aceasta cu post. Dumnezeu i-a pedepsit pe evrei pentru că, de-a lungul celor 40 de ani de pelerinaj, adeseori au cârtit şi au regretat “Egiptul” părăsit – păgânătatea, adică. Asemenea suntem şi noi poporului evreu, care a călătorit din “Egiptul cărnurilor”, de vreme ce ne-am luat acest curaj să păşim către Ţara Canaanului, cu abstinenţă şi jertfă. Pentru noi, “Ţara Sfântă” este Învierea lui Hristos, Paştele care ne aşteaptă la hotarul acestei perioade cu binecuvântarea sa, pentru ca Domnul să învieze şi în sufletele noastre pregătite şi primenite prin post”.
foto: OrthPhoto