Evaluarea şi premierea Concursului Național Catehetic 2024 – faza eparhială
- 18/05/2024
Evaluarea şi premierea Concursului Național Catehetic 2024 – faza eparhială


Proiectele care au obținut premiul I la etapa pe protoierie s-au calificat pentru etapa eparhială, desfășurată în data de 30 aprilie, în sala de conferințe a Casei Fântâneanu.
În urma evaluării, comisia formată din Pr. Cons. SANDU Constantin-Nicolae, Prof. POPESCU Flavius-Ovidiu – inspector religie, Prof. BECHERU Roberta-Alina – profesor de limba română și Pr. DRAGNEA George, a stabilit ierarhia calității proiectelor:
- Premiul I – Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din mun. Caracal, coordonatori HRIȚCU Laurențiu, Prof. DOBRE Mioara și Prof. BORUZ Cristina, pentru proiectul „Iisus Hristos – Izvorul Tămăduirii sufletului și trupului meu”;
- Premiul II – Parohia „Sf. Cuv. Parascheva” Șuica, Scornicești, coordonator Pr. Prof. DIACONESCU Cătălin, pentru proiectul „Copiii Samarineanului milostiv”;
- Premiul III – Parohia „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Balș, coordonator Prof. NAIDIN Daniel, prof. TRACHE Valentina, prof. BERINDEI Corina, prof. GIURCĂ Amina și prof. DINU Vlad, pentru proiectul „Iisus Hristos – Vindecătorul lumii și Doctorul cel Veșnic”;
- Premiul IV – Parohia „Sf. Ier. Nicolae” Celeiu din mun. Corabia, coordonator Pr. prof. STOICAN Ionuț Aurelian și prof. ISPAS Elena, pentru proiectul „Hristos – Doctorul sufletelor și al trupurilor”.
De asemenea, joi, 16 mai orele 1100, în sala de conferințe a Casei Fântâneanu din mun. Slatina, a avut loc festivitatea de premiere a celor mai bune portofolii. Cei patru preoți coordonatori ai proiectelor au prezentat detalii constructive din organizarea și implementarea proiectelor, de unde s-a tras concluzia generală că aceste activități sunt un bun prilej de a iniția și consolida grupuri catehetice permanente, formate din elevi, părinți și cadre didactice .
În ziua de 21 mai 2023, Pr. Hrițcu Laurențiu – Caracal, un copil din grupul de cateheză și doamnele profesoare Boruz Cristina și Dobre Mioara, câștigători ai locului I la nivel eparhial, vor reprezenta Episcopia Slatinei și Romanaților la evenimentele organizate de Patriarhia Română cu prilejul hramului istoric al Catedralei Patriarhale, unde vor fi premiați de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.














