EVANGHELIA CARE NE-A LĂSAT PE TOȚI PERPLECȘI!
EVANGHELIA CARE NE-A LĂSAT PE TOȚI PERPLECȘI!
DUMINICA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI
(Mt. 25, 31-46)
CUVÂNTUL IERARHULUI
Evanghelia de astăzi ne stârnește, cel puțin, două nedumeriri.
Prima: Cum se face că Dumnezeul Acesta, atât de transcendent, va deveni dintr-odată atât de „trupesc”, de vreme ce ne va reproșa, la judecată, nici mai mult, nici mai puțin decât: „Flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit. Gol am fost și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță și nu M-ați cercetat”? Acest Dumnezeu pe Care nu-L putem vedea, oricât ne-am strădui, pentru că „nimeni nu L-a văzut vreodată” (In 1, 18), ne surprinde prin aceea că El, Cel nepătruns și neînțeles de noi, Se va prezenta dintr-odată ca fiind atât de… imanent!
A doua nedumerire: Hristos Domnul Se arată interesat, la judecată, doar de raporturile noastre cu semenii. Nu ne întreabă de credință! Nu ne reproșează lipsa de nădejde în El! Nu ne chestionează cu privire la rugăciune! Nu întreabă nici de postul pe care îl vom începe în curând − și stăruim că postul este o cale absolut necesară pentru a putea fi rânduiți de-a dreapta Lui. Ne va surprinde pe toți cu criteriile Sale de judecată: și pe cei rânduiți de-a stânga, dar și pe cei rânduiți de-a dreapta! Nici unii și nici alții nu ne-am fi așteptat să Se identifice tocmai cu cel flămând, însetat, străin, gol, bolnav, ori întemnițat. Câți dintre noi – auzindu-L astăzi pe Dreptul Judecător – nu am avut sentimentul pe care l-am trăit de multe ori ca studenți, la examene, când ni se păreau subiectele din alte manuale decât cele după care ne pregătiserăm noi? Iată de ce spun că judecata Domnului, pe lângă faptul că va fi înfricoșătoare, ne va lăsa și perplecși!
Dragii mei,
Hristos Domnul Se arată astăzi atât de „material” în așteptările Sale de la noi, pentru că și El S-a făcut OM, ca noi. De aceea I-a și fost încredințată Lui judecata − pentru că „este Fiul Omului” (In 5, 27). Cunoaște neputințele firii umane. A experimentat „personal” suferința. Știe ce înseamnă să fii flămând, să fii însetat, să fii gol, să fii batjocorit, să fii întemnițat, să fii omorât…
Apoi, El eludează celelalte virtuți – credința, nădejdea, rugăciunea, postul, cinstea, curățenia trupească și sufletească etc. –, nu pentru că acelea ar fi inutile, ci pentru că sunt insuficiente. Pentru că, spune Apostolul Pavel: „de aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește” (I Cor. 13, 1-3). Doar dragostea, exprimată în milostivire către cei aflați în suferință, arată „vârsta bărbatului desăvârșit” (Ef. 4, 13). De aceea, nu este suficient să crezi în Dumnezeu; nu este de ajuns să nădăjduiești în El; nu te împlinește nici rugăciunea și rămâne neroditor postul, câtă vreme toate aceste fapte bune nu converg spre singura virtute pe care a înveșnicit-o Scriptura – DRAGOSTEA, care „nu moare niciodată” (I Cor. 13, 8).
Prin urmare, vrei să fii rânduit de-a dreapta lui Hristos la judecata de apoi? Convertește credința ta, nădejdea, postul, rugăciunea ș.a.m.d. în dragoste și milostivire față de aproapele, pentru că toate celelalte nu sunt decât trepte către desăvârșirea pe care evanghelia de astăzi ne-o prezintă în chipul celui ce-și slujește cu iubire semenii!
†SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților


