Episcopia Slatinei și Romanaților

Excursie de neuitat pentru 29 de copii de la parohia Fărcașele de Sus

Excursie de neuitat pentru 29 de copii de la parohia Fărcașele de Sus

  • 07/07/2021

Excursie de neuitat pentru 29 de copii

de la Parohia Fărcașele de Sus

Sâmbătă, 3 iulie a.c., Pr. POPESCU Mihai Cristian de la Parohia Fărcașele de Sus a organizat o excursie la munte pentru copiii care au participat în ultima perioadă la slujbele bisericești și la diferite activități ale parohiei.

Obiectivele excursiei au fost:

1. Salina Ocnele Mari, unde cele mai mari atracții au fost locul de joacă, copiii bucurându-se de plimbarea cu kartul, de trambulină și tobogane, dar și biserica cu hramul “Sfânta Varvara” (ocrotitoarea minerilor) amenajată în salină;

2. Schitul Troian, unde părintele Artemie a oferit masa de prânz și a dăruit fiecărui copil câte o cruciuliță;

3. Grădina zoologică din Râmnicu Vâlcea, unde copiii s-au bucurat de vederea diferitelor specii de animale, dar mai ales de plimbarea cu poneiul/ calul. La ieșire copiii s-au distrat copios într-un loc de joacă foarte frumos amenajat;

4. Mănăstirea Suiești, unde părintele Antim, starețul mănăstirii, a întâmpinat grupul de copii cu un frumos cuvânt de folos despre porunca a V-a din Decalog (poruncă ce îi privește în special pe copii) și cu un mic cadou pentru fiecare copil (cărticele și iconițe). Împreună cu părintele stareț și părintele coordonator, copiii s-au rugat și au cântat imnul „Apărătoare Doamnă, închinat Maicii Domnului, pe care l-au învățat la întâlnirile de sâmbătă seara.

Mulțumiri familiei Cîrstea Florea pentru sprijinul financiar acordat, părinților stareți de la cele două mănăstiri și însoțitorilor de grup, pentru ajutorul acordat în supravegherea copiilor!