Episcopia Slatinei și Romanaților

FORMALISM RĂUTĂCIOS ȘI RÂVNĂ FĂRĂ PRICEPERE

  • 25/05/2024

FORMALISM RĂUTĂCIOS ȘI RÂVNĂ FĂRĂ PRICEPERE

DUMINICA SLĂBĂNOGULUI

(In 5, 1-15)

CUVÂNTUL IERARHULUI

Astăzi, Mântuitorul Hristos vindecă un om paralizat, țintuit la pat vreme de 38 de ani, iar mai marii iudeilor, în loc să fie impresionați de minune, fac ceea ce știu ei mai bine − o criză acută de formalism bolnav și răutăcios. Un biet slăbănog redevine și el din nou om, iar aceia nu ratează ocazia de a se umple iarăși de ridicol: vezi, Doamne, nu se „muncește” în zi de sărbătoare! Nimic mai josnic împotriva evidenței binelui, decât „viciul de procedură”.

E adevărat că legea prevedea „să nu faci niciun lucru în acea zi (sâmbăta): nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta…” (cf. Ieș. 20, 10), însă de la aceasta și până la scandalul de astăzi nu este vorba decât de ipocrizie, formalism bolnav, răutate și invidie – toate deghizate în pretinsă dragoste de Lege. Ne este întărită convingerea, încă o dată, că Mântuitorul nu exagerase cu nimic atunci când i-a condamnat aspru pe cărturari și pe farisei că „strecoară țânțarul și înghit cămila”, că „închid ușile Împărăției”, astfel încât nici ei, dar nici ceilalți să nu mai poată intra, ori că se aseamănă „mormintelor văruite”, „paharelor curățate doar pe exterior” și „povățuitorilor orbi” care călăuzesc și pe alții cu păguboasă râvnă direct în groapă (Mt. 23, 13-27; 15, 14).

Acum însă, referindu-ne la noi, cei de astăzi, nu ați recunoscut, ascultând această pericopă evanghelică, pe „credinciosul de serviciu” care, cu nepricepută râvnă, crezându-se „învățător”, provoacă și mai mare tulburare în biserică, în dorința de a-i disciplina pe cei neștiutori? Mă refer la creștinii care, de dragul „ordinii”, provoacă ei înșiși dezordine, printr-o atitudine absolut neinspirată de a-i învăța pe cei necunoscători cum sau când trebuie să se închine, pe unde au și pe unde nu au voie să treacă în lăcașul de cult, când trebuie și când nu trebuie să îngenuncheze ș.a.m.d. Există persoane care au căzut „victime” unor atare „lecții publice de creștinism”, cu finalitatea de a nu mai călca niciodată în biserică…

Alții, poate, ați recunoscut în evanghelia de azi pe superstițioșii care nu vin duminică de duminică la biserică, în schimb respectă cu strictețe toate obiceiurile „băbești”, inventate încă din epoca precreștină și până astăzi: nu postesc, așa cum se cade, toate posturile de peste an, dar au grijă să nu spele rufe niciodată de la Bobotează și până la odovania acestui praznic; țin cu strictețe doliu după părinții lor trecuți la cele veșnice, dar trăiesc, în continuare, necununați creștinește; nu se spovedesc și nu se împărtășesc cu Sfintele Taine în mod regulat, în schimb respectă „cu sfințenie” interdicția de a nu tăia nimic cu foarfeca în zi de vineri etc. Acestora, deopotrivă, mi se pare că Se adresează și azi Hristos zicând: „Nebuni și orbi, ce este mai mare, darul sau altarul care sfințește darul?” (Mt. 23, 19), atrăgându-ne atenția că acestea sunt tot moduri de a „strecura țânțarul și a înghiți cămila” (Mt. 23, 24).

Dragii mei,

De prea multe ori asistăm și astăzi, în ce privește pe unii semeni, la râvnă fără pricepere, la forme fără fond și la superstiții fără nicio legătură cu credința, ceea ce dovedește că încă nu am învățat să distingem esențialul de neesențial și spiritul legii de litera acesteia. Iudeii făcuseră din respectarea sâmbetei o obsesie bolnavă, o maladie degenerativă și stupidă care i-a aruncat în ariditate sufletească, fapt ce L-a determinat pe Domnul să-i atenționeze că „sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă” (Mc. 2, 27). În aceeași logică, se întâmplă să cădem și noi uneori pradă formalismului, bigotismului, misticismului bolnav sau bolnăvicios, semidoctismului și superstițiilor ridicole, care ne fac cu mult mai condamnabili decât pe iudei, pentru că aruncăm în derizoriu învățătura Domnului Hristos, de data aceasta.

Când vom învăța, oare, să-L acceptăm pe Dumnezeu așa cum ni S-a revelat El, în loc să-L tot „formalizăm”, potrivit nepriceperii noastre? Când vom reuși să-L credem pe „Cuvânt” și să-L slujim în mod autentic, în loc să ne tot îndoim de cuvintele Sale și să-L transformăm, mai degrabă, în… „obiect de studiu”? Când vom înțelege că trebuie Să-L iubim, așa cum este El, în loc să-L tot „umanizăm”, potrivit chipului nostru decăzut și al crezului nostru secularizat?…

†SEBASTIAN,

Episcopul Slatinei şi Romanaţilor