FORMALISM RĂUTĂCIOS ȘI RÂVNĂ FĂRĂ PRICEPERE

DUMINICA SLĂBĂNOGULUI

(In 5, 1-15)

CUVÂNTUL IERARHULUI

Astăzi, Mântuitorul Hristos vindecă un om paralizat, țintuit la pat vreme de 38 de ani, iar mai marii iudeilor, deloc impresionați de minune, fac ceea ce știau ei mai bine: o criză acută de formalism răutăcios. Un biet bolnav își recapătă, în sfârșit, sănătatea, iar aceia nu ratează ocazia de a se umple de ridicol: vezi, Doamne, „a lucrat” în zi de sărbătoare! Nimic mai josnic în fața evidenței binelui decât formalismul sau „viciul de procedură”.

E adevărat că legea prevedea „să nu faci niciun lucru în acea zi (sâmbăta): nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta…” (cf. Ieșire 20, 10). Însă, de la aceasta și până la scandalul de astăzi nu este vorba decât de ipocrizie, formalism bolnav, răutate și invidie; toate deghizate în pretinsă dragoste de Lege. Înțelegem astfel câtă dreptate a avut Mântuitorul atunci când i-a condamnat pe cărturari și pe farisei că „strecoară țânțarul și înghit cămila” și că „închid ușile Împărăției”, astfel încât nici ei, dar nici ceilalți să nu mai poată intra; că se aseamănă „mormintelor văruite”, „paharelor curățate doar pe exterior” și „povățuitorilor orbi” care călăuzesc și pe alții cu păguboasă râvnă direct în groapă (Mt. 23, 13-27; 15, 14).

Acum însă, referindu-ne la noi, cei de azi, nu ați recunoscut, ascultând această pericopă evanghelică, pe „credinciosul de serviciu” care, cu nepricepută râvnă, crezându-se „învățător”, provoacă și mai mare tulburare în biserică, în dorința de a-i disciplina pe cei neștiutori? Mă refer la persoanele care, de dragul „ordinii”, provoacă ele însele dezordine, printr-o atitudine absolut neinspirată de a-i „povățui” pe cei necunoscători: cum sau când trebuie să se închine, pe unde au și pe unde nu au voie să treacă în lăcașul de cult, când trebuie și când nu trebuie să îngenuncheze ș.a.m.d. Există oameni care au căzut „victime” unor astfel de „lecții publice de creștinism”, cu finalitatea de a nu mai călca niciodată în biserică…

Alții, poate, ați recunoscut în evanghelia de azi pe superstițioșii care nu vin duminică de duminică la biserică, în schimb respectă cu strictețe toate obiceiurile „băbești”, inventate încă din epoca precreștină și până astăzi: nu postesc, așa cum se cade, toate posturile de peste an, dar au grijă să nu spele rufe niciodată de la Bobotează și până la odovania praznicului; țin cu strictețe doliu după defuncții lor părinți, dar trăiesc, în continuare, necununați creștinește; nu se spovedesc și nu se împărtășesc cu Sfintele Taine în mod regulat, în schimb respectă „cu sfințenie” interdicția de a nu tăia nimic cu foarfeca în zi de vineri etc. Acestora, deopotrivă, mi se pare că Se adresează și azi Hristos zicând „Nebuni și orbi, ce este mai mare: darul, sau altarul care sfințește darul?” (Mt. 23, 19), atrăgându-ne atenția că acestea sunt tot moduri de a „strecura țânțarul și a înghiți cămila” (Mt. 23, 24).

Dragii mei,

De prea multe ori asistăm și astăzi, în ce privește pe unii semeni de-ai noștri, la râvnă fără pricepere, la forme fără fond și la superstiții fără nicio legătură cu credința, ceea ce dovedește că încă nu am învățat să distingem esențialul de neesențial și spiritul legii de litera acesteia. Iudeii făcuseră din respectarea sâmbetei un casus belli, o obsesie bolnavă, o maladie degenerativă și stupidă care i-a aruncat în ariditate sufletească, fapt ce L-a determinat pe Domnul să-i atenționeze că „sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă” (Mc. 2, 27). În aceeași logică, se întâmplă să cădem și noi uneori pradă formalismului, bigotismului, misticismului bolnav sau bolnăvicios, semidoctismului și superstițiilor ridicole, care ne fac cu mult mai condamnabili decât pe iudei, pentru că aruncăm în derizoriu, de data asta, chiar învățătura Domnului Hristos.

Când vom învăța, oare, să-L acceptăm pe Dumnezeu așa cum ni S-a revelat El, în loc să-L tot „formalizăm”, potrivit priceperii noastre limitate? Cum vom face să-L credem pe „Cuvântul Său” și să-L slujim în mod autentic, în loc să ne tot îndoim de cuvintele Sale și să-L transformăm, din ÎNVĂȚĂTORUL prin excelență, în… „obiect de studiu”? Când vom înțelege că trebuie Să-L iubim pe Dumnezeu așa cum „este El” (Ieșirea 3, 14), în loc să-L tot „umanizăm”, potrivit chipului nostru decăzut și crezului nostru secularizat?…

†SEBASTIAN,

Episcopul Slatinei și Romanaților