IADUL ESTE „OPERA” OMULUI, NU A DOMNULUI

DUMINICA A XXII-A DUPĂ RUSALII

(Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr – Luca 16, 19-31)

CUVÂNTUL IERARHULUI

Am auzit pe unii condamnându-L pe Dumnezeu pentru existența iadului: Păi, dacă Dumnezeu este așa de bun, de ce a mai făcut iadul?…

Ei bine, nu este corect să-L învinovățim pe Dumnezeu pentru existența iadului, pentru că nu El l-a făcut! Citiți cartea Facerii și vedeți că nu scrie nicăieri că Dumnezeu ar fi făcut iadul! Dumnezeu a făcut doar Raiul. Acolo i-a așezat El pe primii oameni și tot acolo a fost dus de către îngeri și Lazăr cel sărac și bun din evanghelia de azi.

Cine a făcut, atunci, iadul, dacă nu l-a făcut Dumnezeu?

Iadul este „opera” omului, nu a Domnului. Da! Este libera alegere a omului, atunci când acesta respinge pe Stăpânul Raiului, refuză unica împărăție a fericirii – Împărăția Domnului – și se complace într-un sine și într-o lume fără de Dumnezeu, autoizolându-se în egoism și nedumnezeire. Într-o astfel de însingurare și înstrăinare de Domnul Vieții a ajuns și bogatul cel nemilostiv de azi, urmare modului său egoist de viețuire. Prin urmare, iadul este „construirea” de către om, în chip liber, a unei stări și a unui „spațiu” fără de Dumnezeu, iar nu un loc de pedeapsă dinainte și anume pregătit de El.

Păi, dacă Îl tot refuzi pe Domnul, nu rămâi fără El?…

Îl respingi, și apoi Îi reproșezi tot Lui izolarea ta?…

Fugi de El o viață întreagă, după care ridici pretenții de comuniune cu El „dincolo”?…

Cum să mai poți fi oaspetele Lui în Împărăția Sa, câtă vreme tu nici nu te-ai sinchisit să-L cunoști și nu I-ai dat prilejul ca să te cunoască?! – „Adevărat vă spun vouă: Nu vă cunosc pe voi!” (Mt. 25, 12). 

Înțelegeți, așadar, că iadul ni-l facem noi, oamenii, cu „mâna noastră”? 

Dumnezeu este atât de bun, încât ne-ar putea pofti pe toți, după moarte, în Împărăția Sa cea Cerească, dar ce să facă acolo cei care nici n-au vrut să audă și nu s-au pregătit nicicum pentru ea? În chip firesc, ei s-ar simți cu totul neaveniți, stingheri, străini, căutând în mod firesc tot locul și starea cu care s-au obișnuit și cu care s-au identificat aici, pe pământ. Cât despre schimbare, oricât și-ar mai dori-o cineva, acolo nu va mai fi cu putință – „în cele în care vei fi aflat, în acelea vei fi judecat”, se spune în tradiția Bisericii noastre.

„Spre exemplificare, imaginați-vă că, într-o zi, ar fi adusă la sediul unei mari instituții a statului o bătrânică simplă de la țară, care habar nu are ce vasăzică strategiile manageriale ale aceleia. Este adusă acolo unde sunt toți directorii și consilierii în ședință și este poftită să ia și ea parte la discuții:

−Mamaie, acum planificăm strategia de dezvoltare pe anul viitor. Pregătește-te să iei și dumneata cuvântul!

V-o imaginați pe biata bătrână? Nu caută ea, atunci, o mie de uși ca să scape de acolo și să se întoarcă în bordeiul ei, simțindu-se cu totul neavenită într-un astfel de loc, roșind și trecând-o toate sudorile? Ce caută ea acolo? Ce dacă a fost poftită chiar de directorul general al instituției! Depășită cu totul de situație, va alege singură să plece; să se întoarcă în sărăcia și… „nefericirea” ei cu care s-a obișnuit și unde s-a deprins ea a se simți… bine!

PS: Înțelegeți, așadar? În rai se merge PREGĂTIT, iar nu prin bunăvoință. Să nu mizați pe bunătatea lui Dumnezeu: că, adică, te va lua pe tine, care nici n-ai vrut să auzi de El, care nu ști nimic despre post, despre rugăciune, despre biserică, despre înfrânare, despre milostivire etc; care nu ai învățat să trăiești cu El și pentru El!… Să nu contezi pe generozitatea Lui, pentru că te-ai simți ca un intrus în Împărăția Sa, ca „mamaia” gata să părăsească singură instituția aceea… Aceasta pentru că atât raiul cât și iadul vor surveni în mod firesc, ca „de la sine” și potrivit felului în care ni le-am pregătit chiar noi, încă de aici, de pe pământ!…

†SEBASTIAN,

Episcopul Slatinei și Romanaților