Episcopia Slatinei și Romanaților

Inundaţii în parohia Racoviţa

Inundaţii în parohia Racoviţa

  • 26/06/2015

Urmare ploilor torenţiale însoţite de grindină, care au căzut în data de 14, respectiv 16 iunie a.c., în parohia Racoviţa, comuna Voineasa, judeţul Olt, s-au produs inundaţii devastatoare, care au afectat un număr de 50 de gospodării, dintre care 9 case au fost inundate, apa ajungând până la un metru înălţime şi provocând pagube semnificative.

Astfel, au fost compromise toate culturile de pe câmp, precum şi grădinile şi curţile, multe păsări şi animale fiind înghiţite de apă.

Preotul paroh Mitrache Lilian a cercetat enoriaşii afectaţi de inundaţii pentru a-i întări sufleteşte şi pentru a-i ajuta, raportând Centrului Eparhial situaţia, precum şi numărul caselor afectate de inundaţii.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sebastian, Biroul de Asistenţă Socială al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor le-a oferit ajutoare, constând în produse alimentare, produse de igienă şi pături noi celor 9 familii din parohia Racoviţa, ale căror locuinţe au fost afectate de inundaţii.