Liturghie arhierească de hramul bisericii Parohiei Traianu
Miercuri, 21 mai, când Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi Elena, PS Părinte Sebastian a slujit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Traianu.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a relatat pe scurt viaţa Sfinţilor Împăraţi, îndemnând pe cei prezenţi să nu rămână indiferenţi faţă de credinţa noastră strămoşească: „Sărbătoarea de astăzi este pentru noi o încurajare şi o invitaţie de a ne respecta credinţa pentru care, secole la rând, au murit milioane de creştini şi pe care împăratul Constantin a reuşit să o declare religie liberă. Iată, şi noi ne bucurăm de această credinţă, veche de 2000 de ani, de când Sf. Ap. Andrei, unul din ucenicii şi apostolii Mântuitorului Hristos, a venit pe pământul românesc al Dobrogei de astăzi şi ne-a făcut-o cunoscută.
Aşadar, să luăm aminte la sfinţii aceştia care au păzit credinţa şi ne-au dăruit-o neschimbată. Suntem datori ca şi copiii, nepoţii şi cei care vor veni după noi să aibă această credinţă curată şi întreagă. Însă, prin indiferenţă, prin lipsa noastră de la biserică, prin lipsa de angajament la post, la rugăciune şi la fapte bune riscăm să pierdem ceea ce am moştenit.
Să veghem, deci, să ne dăm silinţa şi să-i educăm pe copii şi pe nepoţi în dragostea faţă de Ortodoxie, în respectarea zilei de Duminică, în îmbrăţişarea postului şi în îndeletnicirea cu rugăciunea”.