Episcopia Slatinei și Romanaților

Liturghie arhierească în Parohia Izvoru

  • 17/09/2012

Duminică 16 septembrie, Preasfinşitul Episcop Sebastian a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Izvoru din com. Găneasa, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la punerea pietrei de temelie (16 august 1862).

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit evanghelia Duminicii de după Înălţarea Sfintei Cruci, arătând că „Împărăţia lui Dumnezeu începe încă de aici, de pe pământ − înlăuntrul nostru. Cine nu începe să trăiască împreună cu Dumnezeu şi să experimenteze viaţa cu El încă de aici de pe pământ, va fi străin şi neîndemânatic s-o facă şi în Împărăţia Cerurilor.

Vreţi să ajungeţi în Împărăţia Cerurilor?! Deprindeţi-vă a trăi împreună cu Dumnezeu încă de aici; pregătiţi-vă şi acceptaţi viaţa ca o Cruce, pentru că aşa ne-a arătat Hristos prin Crucea Sa. Şi noi, ca răspuns, trebuie să facem din viaţa noastră Cruce pentru El. Îl simţim noi, oare, pe Dumnezeu?! Simţim, oare, că în noi împărăţeşte Hristos sau că împărăţesc poftele de tot felul, planurile murdare şi ascunse?! Se face în noi voia lui Dumnezeu sau voia celui viclean?! Suntem chemaţi, aşadar, să ne deprindem a trăi împreună cu Dumnezeu încă de aici, de pe pământ, iar cine se deprinde a trăi împreună cu El, a-L iubi şi a-L prefera pe El şi nu orice altceva, acela sigur va ajunge în Împărăţia Cerurilor, de vreme ce a pregustat-o încă de aici”.