Liturghie arhierească în Parohia Șuica
Duminică, 7 mai, Preasfințitul Părinte Sebastian, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Șuica, loc. Scornicești.
La finalul Sfintei Liturghii, în cuvânt de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit Evanghelia Duminicii a IV-a după Paști, în care este prezentat episodul vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda: „Pericopa aceasta, dincolo de minunea propriu-zisă prezentată și de confirmarea încă o dată că păcatul îmbolnăvește până și trupul, nu numai sufletul nostru − „iată te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău!” (In. 5, 14) − ne atrage atenția asupra acestor două păcate care ne pândesc și pe noi: formalismul și neputința de a ne bucura de binele aproapelui. Formalismul merge mână în mână cu bigotismul, cu misticismul bolnav și bolnăvicios, cu semidoctismul, cu superstițiile și cu dragostea de literă lipsită de duh, în timp ce neputința de a ne bucura alături de aproapele ascunde răutate, invidie, complex și competiție neconstructivă. Hristos, însă, a întors astăzi spatele și unei atitudini și celeilalte, arătând că nu are nimic de-a face cu niciuna din ele (In. 5, 13), dar a atras atenția asupra păcatului care poate amplifica răul (In. 5, 14)”.