Liturghie arhierească la biserica Parohiei Bărăştii de Vede
Duminică 25 septembrie, PS Episcop Sebastian a săvârşit Sfânta Liturghie la biserica Parohiei Bărăştii de Vede, hirotonind întru diacon pe tânărul Florin Dincă.
În cuvântul de învăţătură, PS Sebastian a vorbit despre încrederea în Dumnezeu, care precede oricărui raţionament: „Mesajul evangheliei de astăzi este cât se poate de clar: Să ascultăm de Dumnezeu chiar şi atunci când lucrul acesta ar putea părea „iraţional”! Oare credinţa este raţională? Nicidecum, ci supraraţională! Să urmăm pe Dumnezeu chiar şi atunci când drumul către El ar părea că duce în direcţia opusă acestei lumi, căci El a situat lumea de aici cu mult mai prejos decât cealaltă, când a zis: „Nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca… Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă” (Mt. 6, 31 şi 33). Să iubim pe Dumnezeu chiar şi atunci când acest lucru ar putea părea nebunie sau sminteală, după cum a numit Apostolul neamurilor crucea lui Hristos, care, însă, s-a dovedit mântuitoare (1 Cor. 1, 18 şi 23)”.
După-amiaza, Preasfinţitul Sebastian a vizitat şantierul de pictură de la biserica Parohiei Lăzăreşti.