Duminică, 5 iunie a.c., Preasfinţitul Părinte Sebastian a slujit Sfânta Liturghie în biserica cea nouă, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, a Sfintei Mănăstiri Măineşti, din oraşul  Balş.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit evanghelia Duminicii a VI-a după Paşti, a Vindecării orbului din naştere: “Motivul pentru care omul nostru se născuse orb a fost acela de a se slăvi Dumnezeu prin minunea ce s-a săvârşit. S-a slăvit, însă, doar „în ochii” unora, căci pentru cei care n-au voit să creadă sau „să vadă” pe Cel ce a dăruit lumină orbului, ca şi pentru cei care au pornit o anchetă penibilă, luptând împotriva „luminii dumnezeieşti” ce a inundat fiinţa orbului, „orbirea” lor a rămas netămăduită.

Cine vede şi cine este orb, aşadar? Aceasta ar trebui să fie întrebarea pe care să ne-o punem şi noi astăzi! Şi, să ne răspundem preţuind minunile şi învăţătura Mântuitorului Hristos, pentru că spre slava Sa şi spre mântuirea noastră a fost toată lucrarea Lui. Nu „răscolind”, cârtind, ori interpretând în fel şi chip; nu regizând, cu rea intenţie, anchete ori spectacole, ci primind adevărul lui Dumnezeu aşa cum ni l-a încredinţat El şi l-au păstrat, cu sânge de multe ori, părinţii şi învăţătorii Bisericii. Să-L slujim pe Dumnezeu aşa cum ni L-au propovăduit oamenii sfinţi, singurele şi adevăratele repere şi îndreptare ale vieţii noastre spirituale, neluându-ne după mintea noastră mai înainte de a ne sfinţi viaţa. Să nu cutezăm, mai înainte de a ajunge sfinţi — nu doar inteligenţi, dar nu înţelepţi, şi informaţi, dar nu „formaţi” duhovniceşte suficient — a ne crede „învăţători”! Să nu îndrăznim, mai înainte de a duce o viaţă sfântă şi de a dobândi minte luminată şi inimă curată, a debita alte „adevăruri”, improvizate în starea noastră de neputinţă şi de păcat. Să-L credem pe Dumnezeu „pe Cuvânt” şi să nu ne îndoim de ceea ce înaintaşii noştri au venerat cu toată sfinţenia”.