Marșul pentru viață 2019 în Episcopia Slatinei și Romanaților
Duminică, 24 martie 2019, începând cu orele 17.00 (16.00 în Caracal), în municipiile și orașele din cuprinsul Episcopiei Slatinei și Romanaților (Slatina, Caracal, Balș, Corabia și Drăgănești-Olt) se va desfășura cea de-a IX-a ediție a “Marșului pentru viață”, având drept scop promovarea dreptului la viață a copilului nenăscut și reafirmarea valorilor familiei creștine tradiționale, îndeosebi darul sfânt al vieții prin nașterea de copii și creșterea lor în credință și iubire.
Manifestarea din întreg județul Olt este organizată de către Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (A.S.C.O.R.) – filiala Slatina și Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Judeţean Olt (I.S.J.), Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) – Olt, Asociația Națională a Surzilor din România (A.N.S.R.) – filiala Slatina, Organizația „Trebuie!” – filiala Olt și Asociația “Kinonia”. În același timp, evenimentul este organizat în sute de localități din România și Republica Moldova, sub genericul „Unic din prima secundă”.
În municipiul Slatina, marșul se va desfășura pe traseul: Esplanada “Oltul” – Poştă – C.E.C. – Casa de Cultură a Tineretului şi retur.
În municipiul Caracal traseul va fi următorul: Biserica “Sfinții Apostoli” de pe Bvd. N. Titulescu – Protoieria Caracal – Biserica “Toți Sfinții” – Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” – Biserica “Sfânta Treime” – Esplanada din fața Primăriei Caracal ‒ Bvd. Antonius Caracala ‒ Biserica “Sfântul Nicolae”.
În orașul Balș traseul va fi următorul: Biserica “Sfinții Apostoli” (pod Olteț) – Str. N. Bălcescu ‒ Monumentul Eroilor de lângă Biserica “Sf. Împărați Constantin și Elena” și retur.
În orașul Corabia traseul va fi următorul: Catedrala “Sfânta Treime” – Str. A.I. Cuza – Str. Tudor Vladimirescu – Colegiul Național “A.I. Cuza” și retur.
În orașul Drăgănești-Olt traseul va fi următorul: Liceul “Tudor Vladimirescu” – Str. N. Titulescu – Str. Dudești – Str. Col. Năstase – Primăria Orașului Drăgănești-Olt.
***
Marșul pentru viață reprezintă una dintre cele mai importante inițiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al societății contemporane care, în România, în perioada 1958 – 2014, a curmat peste 22.638.755 de vieţi, țara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populația existentă (116,5%).
Potrivit învățăturii creștine, viața este darul lui Dumnezeu față de oameni care trebuie prețuit și protejat, în timp ce avortul este o crimă comisă împotriva unei ființe (persoane) nevinovate, care nu se poate apăra. Omul se bucură de viață și de puterea vieții; are dreptul la viață, dar și responsabilitatea de a respecta această viață, de a o apăra în orice împrejurare, știind că, în existența istorică în trup, omul își pregătește participarea la Împărăția lui Dumnezeu.