Episcopia Slatinei și Romanaților

Moarte trebuie abordată cu înţelepciune

  • 18/02/2010

Duminică 2 februarie, la praznicul Întâmpinării Domnului, PS Părinte Sebastian a slujit Sfânta Liturghie la Mânăstirea Clocociov din Mun. Slatina.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit pericopa evanghelică ce aminteşte de Întâmpinarea Domnului la templul din Ierusalim de către bătrânul Simon şi proorociţa Ana, fiica lui Fanuel.

“Hristos a dezlegat moartea bătrânului Simeon, pentru care viaţa ajunsese o povară. Să ne rugăm şi noi lui Dumnezeu să ne dezlege de moarte, aşa încât să nu o mai privim pe aceasta ca pe cea mai mare catastrofă, de care să fugim cu deznădăjduire. Moartea trebuie abordată cu înţelepciune, ştiind că ea nu este pierzarea noastră în haos sau neant. Ce este moartea pentru creştinul încrezător în Dumnezeu, dacă nu întâlnirea cu El? Este intrarea omului în Împărăţia Cerurilor, dacă l-a primit pe Dumnezeu şi a respectat legea înnoită, adusă de Hristos. Noi creştinii săvârşim o mare blasfemie! Deşi credem în viaţa de dincolo, totuşi fugim cu disperare de ea… Deşi spunem că iubim viaţa de dincolo, ne agăţăm cu toate speranţele noastre de viaţa aceasta…”