O credinţă mai puternică decât în tot Israelul
O credinţă mai puternică decât în tot Israelul
Sâmbătă 31 octombrie, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a resfinţit biserica parohiei Tâmpeni, Protoieria Slatina I.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit pericopa evanghelică ce relatează vindecarea slugii sutaşului, ofiţer roman care a dovedit mai multă credinţă decât tot Israelul.
“Ce are valoros acest sutaş şi ce ar trebui să învăţăm noi de la el? Iată un păgân, un roman, care nu ştia nimic despre venirea lui Mesia şi, cu toate acestea, L-a recunoscut în El pe Hristos. Ar trebui să învăţăm în primul rând rugăciunea pentru sluga sa; apoi, credinţa pe care i-a şi lăudat-o Hristos. Nicăieri n-a mai găsit atâta credinţă, spune Domnul. Care era însă credinţa sutaşului? Pe cât de simplă, pe atât de puternică, căci acesta a crezut că şi la Dumnezeu lucrurile sunt ca în oaste: Aşa cum spun eu slugii mele – fă aşa, şi face – aşa ar trebui şi Tu, ca Dumnezeu, să zici numai cu cuvântul şi să se împlinească întocmai porunca Ta. De asemenea, învăţăm de la sutaşul de astăzi smerenia şi modestia lui, pentru că, aflând că Hristos are de gând să-i calce pragul, a zis: “Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul casei mele”. Îşi cunoştea, deci, păcatele şi pentru aceea a socotit că are nevoie mai degrabă de pocăinţă, decât de fala şi cinstea de a-L avea pe Hristos oaspete în casa sa. Mai învăţăm de la acesta, însă, şi jertfa lui, căci a fost lăudat de mai-marii iudeilor din Capernaum că le-a construit sinagoga din cetate”.
La sfârşitul slujbei, PS Sebastian a acordat rangul de Sachelar părintelui paroh Florin Beică şi părintelui co-slujitor Florin Dorinel Calotă, iar Distincţia de vrednicie D-lui Ing. Ion Osiac, D-nei Ecaterina Gălbeneanu şi D-lui primar Constantin Marin Şerban.