ORDINUL SE EXECUTĂ, NU SE DISCUTĂ!
ORDINUL SE EXECUTĂ, NU SE DISCUTĂ!
DUMINICA A IV-A DUPĂ RUSALII
(Vindecarea slugii sutașului − Mt. 8, 5-13)
CUVÂNTUL IERARHULUI
Evanghelia de astăzi îmi amintește de un principiu de care se face uz în armată, din motive de disciplină: „ordinul se execută, nu se discută”!
Un ofițer roman – deci, păgân și cotropitor al Țării Sfinte – Îi adresează Domnului Hristos o rugăminte: Îi cere să-i vindece ordonanța bolnavă! Surprins, parcă, și Iisus de o asemenea cerere venită din partea unui dușman – mai cu seamă că era și militar de rang înalt −, îi dă de înțeles că va veni acasă la el și îi va îndeplini rugămintea. Răspunsul sutașului la intenția Domnului de a-i face această onoare, însă, este unul pe cât de milităresc, pe atât de plin de smerenie, fapt ce Îl determină pe Domnul să-i facă acestui roman, poate, cel mai frumos compliment din toată Evanghelia: „Adevărat grăiesc vouă: la nimeni în Israel nu am găsit atâta credință!”
De ce, oare, S-a arătat atât de impresionat Domnul de atitudinea sutașului?
- Pentru că acela credea cu toată convingerea lui că Domnul îi poate tămădui slujitorul, fapt pentru care și a uitat, pentru moment, de propria-i credință și de statutul său de invadator al Țării Sfinte;
- Pentru că, „rugându-se” pentru o slugă, sutașul dovedește o generozitate cu totul surprinzătoare la un demnitar de un asemenea rang;
- Pentru că, deși a avut curaj să ceară minunea, se sperie teribil când aude că Domnul are de gând să vină în casa sa, căci se considera nevrednic de o asemenea cinste;
- Pentru credința sa, pe cât de puternică, pe atât de simplă – ca o procedură militară; pe principiul: ordinul se execută, nu se discută − „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci zi numai cu cuvântul și se va vindeca sluga mea! Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași, și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face!”
Pentru toate aceste virtuți, Domnul i-a tămăduit pe loc slujitorul și, pe deasupra, l-a și lăudat pe sutaș ca pe nimeni altul!
„Citim în Pateric că unui creștin i-a murit băiețelul pe când mergea la Ava Sisoie în pustie. Având credință tare în Dumnezeu însă, omul nu a disperat, ci și-a continuat drumul, deplin convins că sfântul va face o minune.
Deci, ajungând la ava, a căzut la pământ, ținându-și fiul la sân, ca să facă metanie și să fie binecuvântați amândoi. Iar după binecuvântare, sculându-se tatăl, a lăsat copilul jos, la picioarele sfântului, și a ieșit. Și crezând bătrânul că acel copil tot continuă să îi pună metanie, i-a zis:
−Scoală-te și du-te și tu, că tatăl tău a plecat!… neștiind că era mort!…
Și îndată s-a ridicat copilul și a ieșit. Și văzându-l tatăl lui înviat, a dat slavă lui Dumnezeu și, intrând din nou la sfânt, i s-a închinat cu mulțumire și i-a vestit minunea pe care tocmai o făcuse. Dar auzind bătrânul aceasta s-a tulburat, căci nu voia să știe nimeni ce dar mare primise el de la Domnul”…
P.S. Cuvântul sfinților era poruncă și ordin; pe principiul: ordinul se execută, nu se discută!
P.S.S. Așa ar trebui să fie și credința noastră: simplă, dar puternică. Apoi, să fim generoși, dar în egală măsură să fim și smeriți!
†SEBASTIAN,
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
1 Comment
Comments are closed.