Episcopia Slatinei și Romanaților

Părintele arhidiacon Adrian Sorin Mihalache a conferențiat la Slatina

  • 08/06/2026

PĂRINTELE ARHIDIACON ADRIAN SORIN MIHALACHE A CONFERENȚIAT LA SLATINA

În data de 7 iunie, în duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților, Părintele arhidiacon lect. univ. dr. Adrian Sorin Mihalache s-a aflat în mijlocul credincioșilor din municipiul Slatina. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte SEBASTIAN, Episcopul Slatinei și Romanaților, părintele arhidiacon a participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Clocociov, unde a rostit cuvântul de învățătură, care s-a prelungit și după slujbă, credincioșii întâmpinându-l cu numeroase întrebări și nedumeriri. 

Conferința cu tema „Căderea lui Adam și cultura lui «mai mult» – Radiografii spirituale și neuroștiințifice despre viața omului în societatea actuală” a început la ora 18.00 și s-a desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Mun. Slatina, în prezența și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop. După o scurtă prezentare a invitatului, acesta și-a început expunerea, iar în partea a doua a conferinței, părintele arhidiacon a răspuns la întrebările credincioșilor aflați în sală. Apelând la cunoștințele teologice și în special la comorile duhovnicești-filocalice, îmbinate cu ultimele descoperiri din domeniul neuroștiințelor, părintele a dat sfaturi deosebit de folositoare participanților la conferință.

La finalul întâlnirii, cei prezenți au putut achiziționa câteva dintre cărțile părintelui, pe care acesta a fost amabil să le și semneze celor care au dorit acest lucru.