PILDA CELOR CARE „ÎI DAU CU FLIT” LUI DUMNEZEU[1]

DUMINICA A XXVIII-A DUPĂ RUSALII

(Pilda celor poftiți la cină – Luca 14, 16-24)

CUVÂNTUL IERARHULUI

Unii se comportă cu Dumnezeu așa cum fac și cu semenii lor − mojicește.

Invitații la Cina din evanghelia de astăzi se arată a fi prost crescuți de vreme ce, în loc să-și onoreze datoria de a răspunde chemării Stăpânului lor, vin cu diverse pretexte:

• unul se arată interesat mai mult de pământ și, din cauza aceasta, refuză CERUL, socotindu-l irelevant;
• altul se declară rob al celor cinci simțuri (cinci perechi de boi), al iraționalității și animalității firii, adică, în locul simțirii celei curate a sufletului; asemenea viețuitoarelor celor nesimțitoare și lipsite de rațiune;
• iar cel de-al treilea se recunoaște într-atât de cuprins de plăcerile vieții (femeia), încât nu-și mai poate face timp și pentru Domnul.

Ba, încă, un altul, ducând nesimțirea la extremă, găsește de bine să vină la Cină cu haină nepotrivită (Mt. 22, 11). Cu toții Îi dau cu flit lui Dumnezeu, considerându-L neimportant sau lipsit de relevanță.

Ce avea să se întâmple, însă, la… „sfârșitul lumii”?

Evanghelia ne spune că, mâniindu-se Stăpânul a dispus: „Niciunul din aceia care au fost chemați (dar n-au venit) nu va gusta din Cina Mea!” Cât privește pe cel care a căzut ca musca în lapte la masă, Domnul a poruncit slujitorilor Săi: „Legați-l de mâini și de picioare și aruncați-l în întunericul cel mai dinafară! Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților” (Mt. 22, 13), pentru că nimeni nu Îi dă cu flit lui Dumnezeu până în sfârșit!  

Luați aminte și la întâmplarea aceasta:

„Era odată un așa-zis creștin − ca mulți alții, de altfel – care, ori de câte ori îl chema preotul la slujbele sau acțiunile bisericii, el răspundea invariabil: „N-am timp, părinte!…” De pildă, când preotul îl îndemna: „Vino, măi frate, măcar de Paști, de Crăciun, la hramul bisericii, de ziua dumitale, spovedește-te măcar o dată, de două ori pe an și împărtășește-te!”, el răspundea la fel − că nu are timp. În schimb, avea omul nostru timp pentru distracții, pentru flecăreală, pentru plimbări, pentru prieteni de tot felul…

Anii au trecut și, la o vreme, întâlnindu-se acesta din nou cu preotul, i se plânse dezamăgit:

−Părinte, m-au părăsit toți și mă simt fără niciun rost și nenorocit!

−De, fiule, eu te-am chemat mereu la Cel Care are ca timp veșnicia, dar ai zis totdeauna că pentru Acela tu nu ai timp. Cei pentru care ai avut timp te-au părăsit. Acum nu mai au ei timp pentru tine! Să știi, însă, că Acela pentru care tu nu ai avut niciodată timp te așteaptă, încă, să vii!…”

P.S. Tu ai timp pentru Dumnezeu? Cât din timpul tău Îi dăruiești Lui? El ți-a dăruit ca timp veșnicia. Fă-ți și tu timp, așadar, pentru El!…

[1] Vezi și cuvântul la evanghelia cu text asemănător, în Duminica a XIV-a după Rusalii.

†SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților