Episcopia Slatinei și Romanaților

Praznicul Botezului Domnului sărbătorit la Catedrala Episcopală

  • 07/01/2022

Joi, 6 ianuarie a.c., în ziua praznicului Bobotezei, Preasfințitul Părinte Sebastian a săvârșit slujba de sfințire a Aghiasmei Mari la Catedrala Episcopală din Slatina.

La final, în cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat importanța praznicului: „Dacă la Nașterea Sa Mântuitorul Hristos sfințește pământul, pentru că se întrupează, luând plămada trupului nostru, iată că astăzi, intrând în Iordan, Dumnezeu sfințește firea apelor. Totodată, la Pogorârea Sfântului Duh se sfințește văzduhul, iar prin Patima Sa cea de voie, precum și prin moartea și Învierea Sa, Hristos ne-a sfințit pe noi oamenii.

Dumnezeu S-a pogorât pe pământ, S-a botezat în Iordan, și-a dat viața Sa pentru noi și a trimis pe Preasfântul Său Duh asupra noastră, ca să ne mântuiască din robia morții și a păcatului”.