Episcopia Slatinei și Romanaților

Prima ediţie a Simpozionului judeţean al profesorilor de religie

  • 15/03/2010

Sâmbătă 13 martie, la Şcoala nr. 2 “Ştefan Protopopescu” din Municipiul Slatina a avut loc prima ediţie a Simpozionului judeţean al profesorilor de religie, pe tema Crezul Ortodox–sinteza doctrinei Bisericii Creştine. Cadrele didactice care au organizat acest eveniment au fost Prof. Florica Grecu – Inspector judeţean de Religie şi Arte, Prof. Mihaela Pirnă – directorul şcolii gazdă, Prof. Violeta Nicolaescu şi Prof. Ileana Bobaru, avându-i drept colaboratori pe Prof. Ştefania Geamanu şi Prof. Luciana Slujitoru. Răspunzând invitaţiei, la manifestare a participat şi PS Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanţilor, împreună cu D-l Dan Camen – Consilier Cultural şi Prof. Daniel Naidin – Inspector Cultural.

Simpozionul a avut două secţiuni, prima fiind dedicată referatelor şi comunicărilor ştiinţifice, iar cea de-a doua prezentărilor power point şi dezbaterilor. În cuvântul adresat participanţilor, Preasfinţia Sa a arătat relaţia care trebuie să existe între profesorul de religie şi preot, respectiv una de colaborare şi nu de concurenţă dăunătoare, invitându-i în acest sens pe profesori să participe la conferinţele preoţeşti de toamnă, unde vor fi puse în discuţie eventualele colaborări nefericite dintre preot şi profesorul de religie. Totodată, în dorinţa de a-i cunoaşte mai bine pe fiecare, Preasfinţitul Părinte Episcop le-a promis acestora că va participa şi la cercurile pedagogice zonale ce se vor desfăşura anul acesta.

La finalul manifestării, PS Sebastian a răspuns întrebărilor profesorilor, lansate pe marginea referatelor susţinute, cerându-le acestora să se identifice cu ceea ce predau şi să practice ei înşişi credinţa mai înainte de a vorbi elevilor despre ea.