Programul Săptămânii duhovniceşti din Postul Mare
Prima săptămână a Postului Mare, numită şi “Săptămâna Duhovnicească”, este cea în care Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este citit în toate bisericile, arătând prin aceasta începerea pocăinţei şi a nevoinţei specifice postului Sfintelor Paşti.
Asceza postului şi spovedania din ce în ce mai deasă trebuie mereu să fie încununată cu împărtăşirea cu Sfintele Taine, atât la Liturghia obştească duminicală, cât şi la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, care este săvârşită în timpul săptămânii, de obicei miercurea şi vinerea la amiază.
Tot în timpul Postului Mare, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul “Doamne şi stăpânul vieţii mele…” este rostită la toate slujbele şi laudele bisericeşti.
Programul Săptămânii duhovniceşti (3-6 martie) este următorul:
Luni, 3 martie, orele 17.00, la Catedrala Episcopală “Înălțarea Domnului” din Mun. Slatina, Denia Canonului Mare al Sf. Andrei Criteanul.
Marţi, 4 martie, orele 17.00, la Parohia “Sf. Împărați Constantin și Elena” din or. Balș, Denia Canonului Mare al Sf. Andrei Criteanul.
Miercuri, 5 martie, orele 17.00, la Parohia “Sf. Nicolae” din Mun. Caracal, Denia Canonului Mare al Sf. Andrei Criteanul.
Joi, 6 martie, orele 17.00, la Catedrala “Sfânta Treime” din or. Corabia, Denia Canonului Mare al Sf. Andrei Criteanul.