Resfințirea bisericii parohiei Cezieni
- 27/10/2023
Vineri, 27 octombrie 2023, la prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucreştilor, Preasfinţitul Părinte SEBASTIAN s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Cezieni. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Episcop a resfinţit biserica parohiei, păstorită din anul 2022 de către părintele paroh Constantin TRĂISTARU.
După ce, în anii trecuți, sfântul locaș a fost restaurat integral de către Compania Națională de Investiții, în anul 2023 a fost restaurată pictura și s-au achiziționat clopot nou, mobilier din stejar sculptat, scaune tapițate pentru credincioși, mochetă și traversă centrală. De asemenea, s-au restaurat clopotnița și gardul împrejmuitor al bisericii și au fost înlocuite băncuțele din curte.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, preotului paroh i-a fost oferit rangul de Iconom, iar ajutătorii și sprijinitorii au fost onorați cu Distincția de Vrednicie.