Episcopia Slatinei și Romanaților

Resfințirea bisericii parohiei Frăsinetu de Pădure, com. Dobrosloveni

  • 29/10/2023

Duminică, 29 octombrie 2023, Preasfinţitul Părinte SEBASTIAN a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii parohiei Frăsinetu de Pădure, din comuna Dobrosloveni. Parohia este condusă din anul 1999 de către preotul iconom stavrofor  Ilie OLTEANU.

După ce, în anul 2009, i-au fost binecuvântate lucrările săvârșite pe parcursul anilor, în anul 2010 a încheiat șantierul la casa parohială, în 2011 a refăcut anexele gospodărești, între anii 2012-2015 a întreprins lucrări de hidroizolație la sfântul locaș, iar în anii 2016-2017 a refăcut turla bisericii, a schimbat parte din învelitoare, a săpat dren de jur-împrejurul bisericii și a montat paratrăsnet nou.

În anii 2018-2019 a amenajat curtea, turnând trotuar nou, a reparat biserica la exterior, a amenajat camera centralei termice, a făcut branșamentele la apă și canal atât a casei parohiale, cât și a sfântului locaș, iar în anii 2020-2023 a restaurat biserica la interior: decopertare tencuieli, refacere instalații – electrică, termică, sonorizare-armare și supraveghere. De asemenea, a montat tâmplărie nouă, a repictat sfântul locaș – zugrav Dan DIACONU –, a achiziționat mobilier din lemn de tei, corpuri noi de iluminat, două aparate de climatizare și a recondiționat policandrele.

Cu prilejul resfințirii bisericii, familiei preotului i-a fost oferită Diploma de ctitor, iar pictorului Distincția de Vrednicie.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop SEBASTIAN a hirotonit diacon pe tânărul Emil CÎRCIUMARU și preot pe Florian-Alin MITROI, pe seama parohiei Blaj-Voineasa. La final, Părintele Episcop a rostit un cuvânt de învăţătură, tâlcuind minunea învierii fiicei lui Iair, cuvânt pe care îl găsiţi rezumat AICI.