Episcopia Slatinei și Romanaților

Retârnosirea bisericii parohiei Băleasa, com. Găvănești

  • 12/05/2024

Retârnosirea bisericii parohiei Băleasa, com. Găvănești

Duminică, 12 mai 2024, Preasfinţitul Părinte SEBASTIAN, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, S-a aflat în mijlocul enoriaşilor parohiei Băleasa, din comuna Găvăneşti, păstorită de preotul paroh Gheorghe STANCU. Cu prilejul slujirii Sfintei Liturghii, Părintele Episcop a oficiat şi slujba de retârnosire a bisericii. 

Încă de la începutul păstoririi, părintele paroh a achiziționat odoare, veșminte, iconostase, tron arhieresc, dulapuri, analog, policandre, aplice, acoperăminte, cărți și covoare noi, iar în anul 2005 a construit monumentul eroilor din curtea bisericii. Apoi, a refăcut acoperișul clopotniței și pe cel de la tinda sfântului locaș, în anii 2010-2012 a făcut gardul de lemn de pe laturile de vest și sud, iar în 2013 și pe cel de pe latura de nord, din fier forjat pe soclu de beton.

Începând cu anul 2015, a construit aleile din curte, platoul pavat din fața bisericii și a înlocuit ușa și ferestrele. În 2018, a construit gardul de plăci din beton de pe latura de est (72 m), după care a întreprins lucrări de consolidare a sfântului locaș cu stâlpi de susținere, fundație suplimentară de jur-împrejur, hidroizolație și aerisire, iar pe latura de nord a bisericii a săpat șanț colector de ape pluviale.

La interior, a refăcut tencuiala afectată de igrasie și pardoseala, iar în anii 2022-2023 a refăcut și pictura, în tempera –, pictori Jane-Gabriel și Nina IOANA. În anul 2023, a înlocuit 20 ml de gard pe latura de vest, cu plăci de beton.

În cuvântul de învăţătură rostit către credincioşi, în duminica a doua după Paşti (a Sfântului Apostol Toma), Preasfinţitul Părinte a adus o lumină vis-a-vis de percepţia des întâlnită, aceea că Sf. Apostol Toma a fost necredincios. Dimpotrivă, Biserica îi rezervă, pentru curajul şi convingerea că Hristos trebuie să i se reveleze personal, o duminică specială. Un rezumat al cuvântului de învăţătură poate fi găsit AICI.

Cu prilejul retârnosirii, s-a aprobat bisericii și cel de-al doilea hram – Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Sebastian a acordat preotului Diploma de ctitor, iar ajutătorii și sprijinitorii au fost onorați cu Distincția de Vrednicie.