Retârnosirea bisericii parohiei Slătioara I
- 27/04/2025
Retârnosirea bisericii parohiei Slătioara I
În data de 27 aprilie 2025, în Duminica Tomii, Preasfințitul Părinte SEBASTIAN, Episcopul Slatinei și Romanaților, s-a aflat în mijlocul enoriașilor din parohia Slătioara I, păstorită de Pr. Icon. stavr. Constantin ALDEA, paroh din anul 2021.
În primul an de păstorire, acesta a achiziționat sistem de sonorizare și mochetă pentru biserică, a mobilat cancelaria parohială și a achiziționat o Sf. Evanghelie nouă.
În anul 2022, a montat jgheaburi și burlane noi la biserică, a executat lucrări de reparații exterioare și zugrăvire la biserică și clopotniță și a repararat sistemul de aer condiționat.
În anul 2023, a montat două aparate de aer condiționat noi în sala de mese, a amenajat un punct sanitar modern în holul cancelariei și a achiziționat un trimer, pentru îngrijirea spațiilor verzi.
În 2024, a confecționat patru pergole cu trandafiri, dotate cu băncuțe, pentru credincioșii și copiii care participă la activitățile catehetice, a înlocuit ușa de la Sfântul Altar și ferestrele bisericii cu geamuri cu protecție solară, tripan, a îndepărtat faianța montată pe pereții Sf. Altar și lambriul din interiorul bisericii și a refăcut tencuiala aferentă; a curățat și reparat pictura bisericii – pictori Diaconu Gheorghe și Parpală Cristian –, a refăcut instalația electrică, a revopsit scafa și învelitoarea bisericii și a celorlalte clădiri parohiale, a construit o magazie nouă, a înlocuit gardul dinspre drum cu gard metalic și a montat porți noi de acces, a achiziționat un aragaz nou pentru sala de mese, a reparat centrala termică și a refăcut instalația acesteia, suplimentând numărul de calorifere, a înlocuit parchetul din Sf. Altar, a refăcut proscomidiarul, a achiziționat o scară metalică și aplice noi, a racordat Ansamblul parohial la internet și a montat termostat wiriles pentru controlul centralei termice de pe telefon, a montat în turla bisericii un sistem electric de aerisire.
În anul 2025, a făcut ultimele reparații exterioare și de zugrăvire a întreg Ansamblului parohial, a achiziționat mobilier bisericesc nou, sculptat de meșterul popular Nicolae Grigore, a cumpărat odoare și cărți noi de slujbă.
În plan catehetic, a desfășurat o serie de activități de tip „Școala de duminică”, cu participarea unui număr de până la 27 de copii, a organizat o tabără de vară de 4 zile în curtea bisericii și serbări de Crăciun, cu participarea a cca 120 de copii. În cadrul proiectului ,,ALEGE ȘCOALA”, un număr mare de copii au participat la concursuri de creație, unde au primit premii pe diferite etape.
Cu prilejul acestei slujiri, Preasfințitul Părinte Episcop a retârnosit biserica. La finalul slujbei, preotului i-a fost conferită Diploma de ctitor, iar sprijinitorii și ajutătorii au fost gratulați cu Distincții de Vrednicie.

