Episcopia Slatinei și Romanaților

Rugăciunea Domnească – partea a doua

  • 17/11/2026

„TATĂL NOSTRU” – MAI MULT DECÂT O RUGĂCIUNE: O LECȚIE DE VIAȚĂ

Duminică, 18 octombrie 2026, enoriașii Parohiei Bălțați s-au adunat la Biserica din Bălțați pentru Sfânta Liturghie, în cadrul căreia preotul paroh Sebastian Olaru a susținut cea de-a doua parte a catehezei despre rugăciunea Domnească.

În cadrul Proiectului Catehetic „Sfântul Irodion de la Lainici”, desfășurat conform necesităților parohiale identificate de preotul Sebastian Olaru, cateheza din această duminică a adus în atenția credincioșilor cele patru cereri ale rugăciunii „Tatăl nostru” îndreptate către nevoile omului: pâinea, iertarea, paza de ispită și izbăvirea de cel rău.

De ce cerem, dacă Dumnezeu știe?
Preotul a deschis cateheza cu o întrebare la care mulți credincioși nu s-au gândit niciodată: dacă Dumnezeu știe dinainte de ce avem nevoie, de ce mai cerem? Răspunsul a venit dintr-o imagine simplă și puternică: un dar primit fără să știi de la cine vine rămâne un lucru; un dar cerut și primit de la tatăl tău devine o legătură. Rugăciunea nu Îl schimbă pe Dumnezeu — ci pe noi.

Pâinea de pe masă și Pâinea de pe Sfânta Masă
Explicând cererea „Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi”, preotul a arătat că în acest cuvânt scurt locuiesc două realități deodată: pâinea trupului, de care avem nevoie în fiecare zi, și Pâinea Euharistiei — „Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer” (Ioan 6, 51). Nu întâmplător, a subliniat părintele, rostim „Tatăl nostru” la Sfânta Liturghie chiar înainte de Sfânta Împărtășanie. Credincioșii au fost îndemnați să nu uite că pâinea muncită tot dăruită este — omul ară și seamănă, dar ploaia, soarele și puterea bobului nu sunt de la el — și că cea mai firească urmare a acestei cereri este rugăciunea de la masă. „Bătrânii noștri ridicau pâinea de jos și o sărutau”, a amintit preotul, cu respect față de înțelepciunea strămoșilor.

Iertarea — o hotărâre, nu un sentiment
Cea mai provocatoare parte a catehezei a fost cererea iertării — singura din rugăciune pe care credinciosul însuși o condiționează: „precum și noi iertăm”. Preotul a vorbit deschis despre realitățile dureroase ale vieții de sat: supărări vechi pentru un hotar, frați care nu-și vorbesc din pricina moștenirii, cuscri certați de la nuntă, o vorbă spusă la o înmormântare și ținută minte douăzeci de ani. „Cum să spui «precum și noi iertăm» trecând pe lângă poarta omului fără să dai “bună ziua” ?”, a întrebat părintele. A ierta nu înseamnă a uita, nici a spune că răul nu a fost rău — înseamnă a-l dezlega pe celălalt de datoria față de tine și a-l lăsa în judecata lui Dumnezeu. Cine nu poate încă să ierte a primit un sfat concret: să se roage pentru acel om, pe nume. Primul pas este de ajuns ca Dumnezeu să-l facă pe al doilea.

„Nu ne duce pe noi în ispită”
Preotul a lămurit o neînțelegere frecventă: Dumnezeu nu ispitește pe nimeni spre rău. Cererea este, de fapt, o mărturisire de smerenie — „nu mă bizui pe mine” — și un angajament: cine se roagă „nu ne duce în ispită” nu are ce căuta el singur, cu picioarele lui, în ispită. Exemplul Sfântului Apostol Petru a ilustrat cât de repede cade cel care se crede tare: „Dacă toți se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti” — și s-a lepădat de trei ori până la cântatul cocoșului.

Izbăvirea de cel rău — și un cuvânt limpede despre farmece
Cateheza s-a încheiat cu o temă sensibilă, abordată direct: frica de farmece, „făcături”, deochi și alergatul pe la vrăjitoare. „Cine merge acolo nu fuge de cel rău, ci îi bate la ușă”, a spus preotul răspicat. Creștinul care se spovedește, se împărtășește, își face semnul crucii și se roagă nu are de ce să se teamă. Armele Bisericii — Sfânta Cruce, Sfânta Împărtășanie, aghiasma, rugăciunea, postul — sunt singurele arme adevărate. Și, a mai adăugat părintele, cel mai adesea cel rău nu lucrează prin farmece, ci prin ceartă: acolo unde oamenii se împacă, el nu mai are loc.

„Tatăl nostru” — rugăciunea unei singure familii
Cateheza s-a împletit firesc cu îndemnul la deasa împărtășire: „Tatăl nostru” se rostește la Liturghie chiar înainte de Sfânta Împărtășanie, pentru că numai fiii stau la masa Tatălui. Preotul Sebastian Olaru i-a îndemnat pe credincioși ca întreaga biserică să rostească rugăciunea într-un singur glas, rar și limpede, arătând astfel că parohia este cu adevărat o singură familie.

Catehezele continuă în fiecare duminică în Parohia Bălțați, în cadrul Modulului IV — „Dialogul cu Cerul”: Rugăciunea și Sfânta Liturghie.