Să mutăm cu credinţă din loc munţii păcatelor
Duminică 1 august, PS Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a slujit Sfânta Liturghie la Mânăstirea Clocociov din Municipiul Slatina, hirotonind întru preot pe Diac. Dumitru Daniel Buzurin pe seama parohiei Pestra, com. Dăneasa, şi întru diacon pe tânărul Florin Alin Miroiu.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit pericopa evanghelică care relatează vindecarea lunaticului, arătând cu această ocazie folosul rugăciunii curate, precum şi al postirii depline, distincte de simpla abţinere de la unele alimente: “Postul pe care îl pretinde Mântuitorul Hristos în această pericopă este cel deplin. Să nu vă înşelaţi gândidu-vă că, dacă veţi renunţa la carne, lapte, brânză şi ouă timp de două săptămâni, veţi împlini astfel postul. Se cere de la noi o credinţă cu care să putem muta nu munţii materiali din loc, ci pietroaiele legate de gâtul nostru – păcatele şi slăbicunile adică. Pe acestea suntem datori să le prăvălim de deasupra noastră şi să ne schimbăm în bine. La aceşti munţi se referă Hristos când ne cheamă să-i mutăm din loc – la pietroaiele care apasă deasupra conştiinţei, fiinţei, voinţei şi dorinţei noastre de a fi mai buni, mai curaţi şi sfinţi”.