Episcopia Slatinei și Romanaților

Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, izvoarele Revelației

  • 17/11/2026

SFÂNTA SCRIPTURĂ ȘI SFÂNTA TRADIȚIE, IZVOARELE REVELAȚIEI

Sâmbătă, în data de 24 octombrie 2026, după slujba vecerniei, în jurul orei 17:45, preotul coslujitor Dan VÎRBAN a continuat programul catehetic inițiat la Parohia Sf. Împărați Constantin și Elena – Sopot. Cateheza a fost dedicată izvoarelor Revelației Sf. Scriptură și Sf. Tradiție.

1. Revelația

Pornind de la pasajul scripturistic „O, Timotei, păzește moștenirea ce ți s-a încredințat” (I Timotei 6, 20), pr. Vîrban Dan, urmând învățăturii Părintelui Romanidis, dezvoltă ideea conform căreia moștenirea de care vorbește Sf. Ap. Pavel reprezintă Revelația, care este experiența realității necreate, a Cincizecimii, arătarea lui Dumnezeu Sfinților îndumnezeiți. Ea este fixată în două izvoare: Sf. Scriptură și Sf. Tradiție.

2. Sf. Scriptură

Sf. Scriptură este insuflată de Sf. Duh. „Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată, și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea spre dreptate” (II Timotei 3, 16). Plecând de la afirmațiile Părintelui Romanidis, părintele, în cateheză, subliniază următoarele realități care înlesnesc o abordare patristică a Sf. Scripturi. Deși este revelată, insuflată de Sf. Duh, purtând cuvintele Lui Dumnezeu, Scriptura nu este Revelația în sine, nici Cincizecimea, nici Cuvântul. Este cuvânt despre Revelație, Cincizecime și despre Cuvânt. Nu se identifică total, deoarece Sf. Scriptură în sine nu este slava necreată a lui Dumnezeu, de care s-au împărtășit sfinții. De asemenea, Revelația ca experiență a Cincizecimii nu poate fi descrisă, dar este cuprinsă în Sf. Scriptură, pe care în același timp o transcende.

Vechiul Testament și Noul Testament sunt amândouă părtașe Revelației. Între cele două părți există asemănări, dar și deosebiri. Se pot creiona două deosebiri semnificative. Prima constă în faptul că în Vechiul Testament se descoperă Cuvântul Neîntrupat ca Înger al Marelui Sfat, iar în Noul Testament se relevă Cuvântul Întrupat. A doua deosebire arată că îndumnezeirea drepților din Vechiul Testament era temporară, deoarece nu fusese nimicită moartea. În schimb, în Noul Testament, îndumnezeirea este una statornică datorită existenței firii omenești îndumnezeite în Hristos și biruinței asupra morții.

Părintele a punctat asemănările între Vechiul și Noul Testament. Prima asemănare face referire la faptul că Revelația s-a dat oamenilor prin Cuvântul (Neîntrupat în Vechiul Testament și Întrupat în Noul Testament). Cea de-a doua asemănare constă în faptul că în toată Scriptura, energia noetică funcționează în inimă, ducând pe om la cunoașterea lui Dumnezeu, iar energia rațională funcționează în rațiune, prin care cunoaștem lumea înconjurătoare.

3. Sf. Tradiție

Sf. Tradiție este aceeași cu moștenirea credinței, fiind mai vastă decât Sf. Scriptură. O parte a Tradiției este consemnată în Sf. Scriptură. Tradiția ortodoxă reprezintă predarea întregului adevăr revelat, dar și metodologiei prin care poate cineva să ajungă la vederea lui Dumnezeu. Miezul Sf. Tradiții (care este continuă în Biserică) este curăția, luminarea, îndumnezeirea. Criteriile de autenticitate ale Sf. Tradiții îl reprezintă Sf. Scriptură, dar și tămăduirea omului. Transmiterea Tradiției se face din generație în generație în Biserică prin cei îndumnezeiți.


4. Biserică – Sf. Scriptură – Sf. Tradiție

Sf. Scriptură și Sf. Tradiție sunt proprietatea Bisericii, deoarece Biserica este singura autorizată și competentă pentru a interpreta corect Sf. Scriptură, pentru că ea face această interpretare prin Sf. Tradiție (care s-a născut odată cu Biserica, fiind memoria vie a ei).
Cateheza a avut ca surse de informare scrierile Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur și Dogmatica empirică a Înaltpreasfințitului Ierotheos Vlachos.

În încheierea cuvântului, părintele Vîrban Dan le-a dat ca pildă despre citirea Bibliei pe scriitorul rus F. M. Dostoievski, a cărui ultimă dorință înainte de a muri a fost să i se citească din Biblie, îndemnându-i pe enoriași ca în fiecare zi, după ce-și săvârșesc canonul de rugăciune, să citească un fragment din Sf. Scriptură, iar până la sfârșitul anului Viețile Sfinților din luna în care sunt născuți.