Episcopia Slatinei și Romanaților

SFINȚIREA BISERICII SF. ARH. MIHAIL ȘI GAVRIIL DIN GODEANU, JUD. MEHEDINȚI

  • 28/07/2026

SFINȚIREA BISERICII SF. ARH. MIHAIL ȘI GAVRIIL DIN GODEANU,

JUD. MEHEDINȚI

Duminică, 26 iulie 2026, în duminica a VIII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte NICODIM, Episcopul Severinului și Strehaiei, împreună cu Preasfințitul Părinte SEBASTIAN, Episcopul Slatinei și Romanaților, au sfinţit biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Godeanu, filie a parohiei Obârşia Cloşani, protopopiatul Baia de Aramă. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în exterior, pe o scenă amenajată în curtea sfântului locaş de închinare.

Pericopa evanghelică a Duminicii a VIII-a după Rusalii (Matei 14, 14-22), care relatează minunea înmulțirii celor cinci pâini și a celor doi pești, descoperă înaintea noastră nu doar puterea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos, ci și contrastul dintre nesfârșita iubire și generozitate a lui Dumnezeu și fragilitatea inimii omenești, care uită atât de repede binefacerile primite.

Pornind de la această Evanghelie, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a evidențiat faptul că, deși minunea înmulțirii pâinilor a fost una dintre cele mai impresionante manifestări ale iubirii lui Dumnezeu față de oameni, Mântuitorul nu Se bucură triumfalist de această faptă extraordinară. El cunoștea adâncul inimii omului și știa că entuziasmul mulțimii avea să fie de scurtă durată.

Hristos știa că mulți dintre cei care se săturaseră din pâinea binecuvântată aveau să uite repede binefacerea primită. Mai mult decât atât, dintre cei care se aflau atunci în preajma Sa se vor regăsi, peste puțin timp, oameni care vor striga în fața lui Pilat: „Răstignește-L! Răstignește-L!”. Bucuria lor era una trecătoare, născută din satisfacerea unei nevoi materiale, nu din întâlnirea autentică cu Fiul lui Dumnezeu.

Acest adevăr este confirmat chiar de cuvintele Mântuitorului rostite după minune: „Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat” (Ioan 6, 26). Cu alte cuvinte, oamenii Îl urmau pe Hristos pentru ceea ce primeau de la El, nu pentru ceea ce El era cu adevărat Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Izvorul vieții celei veșnice.

Această realitate nu aparține doar istoriei poporului ales, ci descrie cu multă fidelitate și starea omului contemporan. Dumnezeu continuă să reverse zilnic asupra noastră darurile Sale: ne dăruiește viață, sănătate, familie, puterea de a munci, pâinea cea de toate zilele, oameni care ne iubesc, bucurii și nenumărate binecuvântări pe care, de cele mai multe ori, le considerăm firești. Cât de rar însă ne oprim pentru a-I mulțumi?

„Evanghelia acestei duminici ne cheamă, așadar, la un examen sincer al propriei conștiințe. Îl căutăm pe Hristos doar atunci când avem nevoie de ajutor? Îl urmăm numai pentru pâinea cea trecătoare sau pentru că am înțeles că El este „Pâinea Vieții”, Care Se oferă pe Sine lumii spre mântuire?” (Preasfințitul SEBASTIAN)

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a adresat un cuvânt de aleasă prețuire și recunoștință tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a acestei zile de sărbătoare. În mod deosebit a mulțumit Preasfințitului Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, pentru dragostea frățească și comuniunea liturgică împărtășită în aceaste zile, subliniind că întâlnirile dintre ierarhi reprezintă expresia vie a unității Bisericii lui Hristos și a lucrării comune în slujirea poporului dreptcredincios.

Totodată, Preasfinția Sa și-a îndreptat gândul de recunoștință către părintele paroh Victor Muscalu, apreciind osteneala depusă în înfrumusețarea sfântului locaș, grija permanentă pentru viața liturgică și pastorală a comunității, precum și dăruirea cu care slujește credincioșii încredințați spre păstorire, oferindu-i în semn de recunoștință Crucea Mehedințeană.

Cuvinte de apreciere au fost adresate tuturor ostenitorilor, binefăcătorilor și credincioșilor care, prin rugăciune, muncă și sprijin material, au contribuit de-a lungul timpului la înfrumusețarea și întreținerea bisericii, precum și la dezvoltarea vieții parohiale.

La final au fost oferite gramate de vrednicie contribuitorilor, donatorilor și sprijinitorilor acestui sfânt locaş. Au fost oferite diplome de apreciere pentru doi elevi ai comunei pentru rezultatele excepționale la olimpiadele județene de religie și matematică.

Sursă știre și foto: Episcopia Severinului și Strehaiei